In 100 de catrene, Nostradamus a prezis evenimentele care aveau sa se intample pana in anul 3797. Pentru ca profanii sa nu le poata intelege, el si-a redactat oracolele folosind modalitatile sintaxei latine, cu inversiuni, antiteze, anagrame (Rapis pentru Paris, Nersaf pentru Franta, Norlaris pentru Loreni etc.), calambururi (Dort-l顮s pentru Orl顮s), metafore, cuvinte celtice, romane, spaniole, latine, grecesti si ebraice.
Interpretarile Centuriilor
Unul dintre cei mai importanti interpreti ai profetiilor lui Nostradamus a fost Vlaicu Ionescu, un roman emigrat in anii 1960 in SUA. Acesta a incercat sa demonstreze ca Nostradamus ar fi prevazut, printre altele, caderea regimului comunist, dezmembrarea Uniunii Sovietice, precum si puciul de la Moscova in 1991. Aceste interpretari au fost publicate in mai multe carti cu mult inainte de a se intampla, fapt ce i-a sporit lui Vlaicu Ionescu credibilitatea. S-a sustinut ca Nostradamus a prezis masacrul din noaptea Sfantului Bartolomeu a anului 1572, incendiul Londrei din 1667, instituirea Premiului Nobel, criza economica din 1929-1933, o intalnire Hitler-Franco-Mussolini, revolutia din Ungaria din 1956, asasinarea fratilor Kennedy, razboiul din Golful Persic, caderea comunismului si sfarsitul lumii, atentie, in anul 3755, dupa altii, 3797. Nu este data explicita a parjolirii planetei, ci doar presupusa data a incheierii previziunilor sale.
Nostradamus si-a prezis propria moarte
Deosebit de limpede este prezicerea de catre Nostradamus a propriei sale morti regasita in mai multe catrene. De obicei, exprimarea sa este impersonala, dar intr-unul din catrene, el trece dramatic la persoana intai:
,,Intors din misiune, dar al regelui, tinut in loc, nu va mai face nimic. Se va intoarce la Dumnezeu. Prietenii mei apropiati si cei din sangele meu. Ma vor gasi mort intre pat si masa de lucru.”
Nostradamus a fost gasit exact in locul indicat de el unde, incercand pesemne sa se ridice din pat, a cazut in noaptea de 1 spre 2 iulie 1566.
Romania, limita a frontului estic
Norneigre, Dacia si Insula Britanica vor fi atacate de fratii cei uniti.
Un cap la Roma nascut din sange Galic.
Si armatele lor vor fi respinse pana la paduri.
Aici este vorba de operatia numita “metaplasma”: din doua nume se ia cate o parte, se pun laolalta si se formeaza un nou termen, care exprima sinteza primelor doua.
Intelesul catrenului se deseneaza cu claritate limitele pana la care au ajuns Puterile Centrale, in Primul Razboi Mondial, pe cele trei fronturi: la apus Anglia, la sud Italia si regiunea nordica a Iugoslaviei, iar la rasarit Romania.
Marile raiduri din 1944
Patruzeci si cinci de grade cerul va arde
Focul se va apropia de marea cetate noua:
Intr-o clipa, flacari mari vor izbucni si se vor intinde,
Atunci cand se va planui sa fie pusi la incercare cei din Normandia.
Orasul Ploiesti e indicat aici prin paralela 45, care trece, intr- adevar, cu o mare precizie pe langa aceasta localitate. Nici un alt oras de o anumita insemnatate din Europa nu se afla pe aceasta paralela.
Al doilea vers ne spune ca focul bombardamentelor se va apropia de “marea cetate noua”. Expresia se potriveste bine cu cetatea lui Bucur, care e una din cele mai recente capitale din Europa. Ea devine capitala doar dupa ce, la 1600 (un secol dupa moartea lui Nostradamus), Targoviste e distrus de turci.
Sa remarcam acum exactitatea datelor acestui catren. Avioanele anglo-americane au bombardat, intr-adevar, mai intai Ploiesti, pentru a cobori apoi spre Bucuresti, unde au bombardat Gara de Nord: “Focul se va apropia de marea cetate noua”.
Al treilea vers arata cum incendiul a izbucnit deodata (instant) si cum s-a intins subit pe o mare intindere (flamme esparse sautera).
In sfarsit, pentru a nu ramane nici o indoiala asupra circumstantelor istorice ale acestor atacuri, ultimul vers ne spune ca acestea se vor face cand se va planui tentativa din Normandia. Si intr-adevar, dupa cum am aratat, suprimarea sursei de petrol romanesc a fost printre principalele masuri strategice care trebuiau sa preceada invazia din Normandia.
Invazia sovietica din august 1944
Insula franca va fi poluata de Arnani,
Banda nesfarsita prin muntele Adrian:
Raul va fi trecut Hutin prin pod de plute,
Vor intra Bayonne toti strigand “Bichoro”.
Romania, aceasta insula latina izolata in oceanul slav (isle franque), va fi intinata si profanata (tholoser) de sovietici (Arnani=Nanari), acesti descedenti ai prostitutiei revolutionare comuniste.
Hoardele nesfarsite (bande infinite) vor trece muntii Transilvaniei, tintind catre Germania de rasarit si Austria, regiunea muntilor unde s-a nascut Hitler (par le mont Adrian).
Ele vor trece Nistrul (passer rivi貥) pe la Hotin (Hutin) printr-un pod de barci si scanduri (par pont la planque) si vor intra ca intr-o tara inamica, cu baionetele trase (bayonn頥ntrer) si cu strigatul de lupta: “catre Bucuresti!” (tous Bichoro criant).
Romania Mare si drama Regelui Mihai
In anul cand fratii crinului vor fi in varsta,
Unul dintre ei va detine Romania Mare:
Muntii sai se vor cutremura, trecerea Latina fiind deschisa,
Mahnit va fi pentru a fi admis marsul contra puternicului din Armenia.
Se stie ca intre dinastiile din Europa se stabilisera legaturi de rudenie in cursul secolelor. Astfel, Casa de Hohenzollern poate fi privita ca sora a Capetienilor, ea insasi de origine germanica si indicata in catren prin semnul ei heraldic: crinul.
Iata cum confirmarea acestei interpretari data printr-o enigma pe cat de ingenioasa, pe atat de neasteptata. Ea e continuta in expresia “ouvers Latin passage”.
Ceea ce ne-a sugerat ca e vorba de un joc de cuvinte este schimbarea lui “t” final din “ouvert” in “s” si, de asemenea, faptul ca “latin” e scris cu litera mare, sugerand un nume propriu. Se vede astfel ca e vorba de o scurta anagrama: -s LATIN=STALIN.
Dar iata ca o noua confirmare ni se prezinta in ultimul vers. Aici Stalin e numit “fort d?Arm鮩e”, e o varianta a expresiei “le grand duc d?Arm鮩e”, cum e numit in extraordinarul catren V-94, a carui solutie in extenso se afla in paginile 504-510 din prima noastra lucrare (1976) si la paginile 303-310 ale celeilalte (1987).
In sfarsit, ni se spune ca regele Mihai va fi “fach馱uot; (suparat), ceea ce in limbajul nostradamian implica o grea lovitura sau o nenorocire. Mihai a fost obligat, dupa cum se stie, sa abdice, de catre Stalin in 1947, dupa ce el este cel care, impotriva planului lui Antonescu, rupe alianta cu Germania si lasa libera trecerea fortelor sovietice prin tara. Faptul de a fi participat la agresiunea lui Hitler impotriva Uniunii Sovietice nu i s-a iertat totusi. Faptul de a fi “marcher contre fort d?Arm鮩e” a fost, dupa profet, cauza caderii sale.
Stalin si teroarea PCR
Toti aderentii care vor fi sustinut partidul
In favoarea celui al carui nume va fi dur si taios,
vor fi condamnati la moarte, striviti si distrusi.
Bunurile le vor fi luate prin confiscari publice,
pauperizare generala,
Niciodata poporul roman nu va fi fost atat de ultragiat.
Majoritatea aderentilor care vor fi sustinut “Partidul”: aservit lui Stalin (qui auront tenu party pour Rude en l贴res) vor fi condamnati la moarte (mis mort) si exterminati in inchisori si lagare de munca (saccag鳩.
Mai toate valorile vor fi distruse (grand neanty) si toate posesiile vor fi confiscate si “nationalizate” (biens publi鳠par fisc).
Niciodata in trecutul sau poporul roman nu va fi fost atat de umilit si urgisit (onc Romain peuple ne fut tant outrag驮
Colapsul blocului socialist dupa 1989
Inainte de conflict marele zid va cadea,
Un cap de stat va fi dat mortii, o moarte prea saubita si deplansa.
Noul nascut semi-perfect: caci majoritatea va inota:
Aproape de fluviu, pamantul va fi patat de sange.
Inaintea conflictului dintre seful reformator din Moscova si Ceausescu, ramas fidel totalitarismului stalinian (avant conflict), Zidul din Berlin va cadea.
Marele (tiran) roman va fi executat (le grand ࠭ort). Moartea sa, dupa doar trei zile de la arestare (mort trop subite), va fi mult regretata (plainte).
Noul guvern (nay) va fi doar jumatate din ceea ce revolutia populara va fi voit (miparfaict), caci majoritatea activistilor de partid se vor mentine la putere (la plupart nagera).
La Timisoara si la Bucuresti, doua orase apropiate de Dunare (aupr賠du fleuve), va fi pamantul patat de sangele revolutionarilor romani (de sang la terre teinte).



mai eu deocamdata nu cred, nush ce sa zic,posibil,as vrea sa vad si eu ceva imagini care nu prea cred ca exista asai? mai vedem peste ceva timp.
biine dar de ce toate evenimentele prevazute de el s-au intamplat deja; de ce nu exista un eveniment care sa se petreaca in zilele noastre si sa fie prevazut de el prin secolul 16?
Nostradamus a prezis ca vor fi 3 antichirsti. Primul a fost Adolf Hitler, al doilea Saddam Hussein si al treilea inca nu a aparut(urmeaza sa apara).
An inteles k at knd se vor implinii cele 5 preziceri va fii sfarsitul lumii
al treilea va fi hillary clinton
al 3 lea i elodia o porcarie cu astea nu cred asa ceva pana nu vad fapt dovetit imagine.clip ceva
L-ai pierdut pe Stalin , sunt trei.!
dane ?! cred ca esti neinfomat. nu doar cei trei au fost c um ii numesti . toti marii cuceritori despre care invatam in scoala — intrun mod neutru —cautai in cuceriri, colonizari si trage singur concluzii
eu nu cred in nik si mostradamus nu este dumnezeu…..asa ca nu mai ascultazic zice lumea
eu am citit ca primul antichrist a fost Napoleon Bonaparte, iar al doilea Hitler…
ai perfecta dreptate
Dupa cate stiu eu….primul anticrist a fost, Napoleon….al doilea hitler, si al treilea, dupa ce-a ce am citit eu mai demult, ”se va naste din poporul lui Isus”
ba frate eu cred ca ai dreptate a 3 lea poate sa fie mult mai sigur ca sunt periculsi si aia din israel de acolo sigur ceva se pune la cale de acolo va pleca ceva cat de curand, obama europa,criza asta ,euro,numai e dolarul ,ceva iese de aici
tin sa te dezamagesc….intr-adevar a prezis 3 antichristi dar primul a fost Napoleon Bonaparte…..al doile a fost Adolf Hittler…iar al treilea urmeaza sa apara….
Al treilea este Vladimir Putin
al treilea ar fi basescu traian:((
al treilea anticrist chiar nu sti cine este BASESCU frate
al treilea e BASESCU mai baiatule mai…
al 3lea e Obama
Basescu …
Chiar? Hitler si Saddam? Hai sa-ti zic pe unii mai cu greutate: Lenin, Stalin, Mao. Si ar mai fi o multime de de-astia care l-au facut invidios chiar si pe Sarsaila in persoana, dar care n-au avut impact global. Cat despre istoria recenta, cei doi Bush si cu varu’ Obama se lupta si ei pentru un loc in Top 10.
dupa unele surse primul a fost Napoleon, altul Hitler.
Despre al treilea s-a vehiculat chiar numele lui Bin Laden, Bush, la fel ca si ai multor altora.
Daca al treilea probabil ca inca nu s-a nascut, probabil nici al doilea
Sadam Husein a fost numit de nostradamus paianjenul negru dupa moartea paianjenului urmeaza disparitia unui stat ,conflicte in europasi inchiderea granitelor celui mai puternic stat///cred ca se va da drumul aparaturii care masoara energia pozitiva s-au negativa a omului si a constructiilor pare o nebunie dar despre 3d am visat in urma cu 35 ani //noi oameniicind murim nu luom nimic de pe pamint,esteun mare neadevar pe care il vedem s-aupercepem/////foarte multe lucruri si oameni vor disprea dupa aparitia aparaturi\\\
El mai relatează că va fi şi cel de-al Treilea Război Mondial, care va dura 27 de ani, menţionând şi venirea antichristului din Orientul Mijlociu. Se crede că al 3-lea Război Mondial va începe după moartea ultimului Papă (cel ce va urma după moartea Papei Benedict al XVI-lea), care va fi asasinat de anticrist.
Biblia este istoria omeniri,de la inceput pana la sfarsit, iar fiecare gandeste in felul sau. Nostradamus a tradus biblia la nivelul sau de gandire,fiecare om are un nivel de gandire.. Oricare religie din lume,spune: Exista binele si raul.Un fizician spune ca exista un pol pozitiv si unul negativ,un astrofizician ar spune ca toate dezastrele si cataclismele si tot ce se petrece la nivel global se datoreaza alinierea planetelor.Dar cel mai important este ca omul trebuie sa ia o decizie, pe ce drum sa mearga.Spre bine sau rau.Spre razboaie,poluare,ura,distrugere sau spre pace,ecologie,iubire,construire.
domle numai interperetari cum vreti si cum credeti voi ca este adevarul.cel ce vine va veni asa scrie in biblie si nu ne intereseaza pe noi cand vine. si mai zice in biblie ca vin ca si un hot.asa ca daca stiti cand o sa fiti furati atunci veti sti si cand se sfarseste lumea
continuarea unde e ca nostradamus a prezis pana in 3700 si ceva restu nu au mai lasat excrocii care sunt acum la putere nostradamus sunt sigur ca a spus ca vor veni niste oameni ratati care vor conduce lumea dupa ceausescu si care nu au facut altceva decat sa fure asa ca continuarea va rog sau nu va lasa hotii de iliescu basescu si restu care ne-au condus pana acum
eu cred in Nostradamus ca sa aveverit in ceea ce a zis dar nu cred k va fi sfirsitul lumii pentru ca Dumnezeu a spus dupa potopul lui Noe k el nu va mai distruge lumea omeneasca va lasa sa se distruga singura si din cite am inteles si eu din Nostradamos el nu a specificat k va fi sfirsitul lumi el a prevazut pina in anul 3755 in privinta lui e sfirsitul luni pentru ca nu a mai prevazut mai departe de acel an
Genesa 9:11 spune ca Pamantul si vietuitoarele Pamantului,inclusiv omul,nu va mai fi nimicit de apele potopului,nu ca nu va mai nimici Dumnezeu Pamantul.Iar in Matei 24:36 Isus spune ca doar Tatal stie cand va veni “Ziua aceea”…
se scrie “Iisus” , pocaitule!
PRIMUL A FOST NAPOLEON BONAPARTE
[Catre Andre's] Pentru ca nu exista in prezent, un evenimet atat de important incat sa fi fost prezis de Nostradamus.
primul a fost napoleon 2hitler 3poate sadam poate ossama oricum musulmn
nimic din ce spune nui este adevarat sint niste vise de noapteel a scris toatea acestea ca i placea sa scrie ca era carturar de meserie nimeni nu stie ce va fi numaiDUMNEZEU STIE CE VA FI
Dumnezeu nu exista, si totusi unii cred in el! De ce nu ai crede ce a scris Nostradamus? Tot ce a prezis sa intamplat deja. Ca nu o sa apuci tu(sau noi) urmatoarele lui preziceri(care se vor implini)este partea a doua.
Dumnezeu exista!!!
dumnezeu exista fraierilor sti cum e vorba aia …daca tu crezi in DUMNEZEU si el nu exista nu pierzi nimic dar daca tu nu crezi in dumnezeu si el exista pierzi totu
Faptul ca tu nu crezi in Dumnezeu nu inseamna ca el nu exista. Inseamna doar ca tu nu poti sa-l percepi. Asa cum o furnica nu poate percepe/pricepe legea gravitationala de exemplu. Deci, pentru ea nu exista asa ceva. Si totusi… se invarte
De ce esti asa sigur ca Dumnezeu nu exista ?
cum sa nu existe DUMNEZEU TE PEDEPSESTE DUMNEZEU!!!
Exista dumnezeu in capul tau si al celor ca tine, idioti asa ! Prostiti de biserica si de biblie ! Tot ce a prezis Nostradamus pana acum s-a intamplat ! Dumnezeu e o inventie, pentru a putea fi controlata populatia, pentru a avea frica de ceva si pentru a face biserica bani de pe urma oamenilor. Biserica si statul – 2 curve care profita de pe urma oamenilor prosti si usor de influentat.
” Dumnezeu exsita, pur si simplu trebuie sa crezi si atat… Crede si nu cerceta – In traducere libere…. fii prost si nu comenta ”
Exact asa sunteti voi astia care credeti in asa zisul dumnezeu… exista doar in capul vostru !!
george lasand biserica de o parte . ai o ideie cum ar trebui organizata o colectivitate ?
Probabil george crede că fiecare ar trebui să facă absolut tot ceea ce pofteşte, în felul acesta atingându-se un nivel semnificativ, în timp, de involuţie naturală.
a vorbit diavolu din tine
Nu te obliga nimeni sa crezi ca exista pastreaza-ti opiniile pt tine.. pe nimeni nu intereseaza ceea ce crezi TU. ateule
sunt sigur ca va fi sfarsitu lumi in 2012 acel om a precizat multe lucruri care sau intamplat si sa nu fie mai repede de2012 sf lumi.
da, poate ca 21 dec 2012 nu va fi o zi asa placuta pentru omenire. tot timpul se spune “sfarsitul lumii”, dar daca acea zi va marca sfarsitul unei lumi si inceputul alteia? daca noi cu totii am putea schimba ceva in acea zi astfel incat sa formam “lumea cea noua”?
mai avramut dupa cum poate stii dupa biblie lumea noastra trebuia sa dispara nici inainte nici dupa anul 2000 ca si biblia si “prezicerile ” lui nostradamus carora oamenii le da anumite interpretari nu-s decat inventii omenesti sau scorneli zile cum vrei ca daca ar inceta mediatizarea lor lumea ar uita de ele si un alt nostrdamus va scorni alte prapastii
LUATI ISTORIA EUROPEI ASA CUM SA INTIMPLAT ,SI O SA VEDETI CA PUTETI SA FITI VOI INSIVA nOSTRADAMUS,EVENIMENTELE SE REPETA ,AU UN CICLU,ACUM 30 DE ANI PLANETA PUTEA HRANII 7 MILIARDE ASTAZI CONDUCATORII LUMII VOR DOAR 3,5 MILIARDE ,CE SE VA INTAMPLA CU RESTUL,AR TREBUI SA SI GANDITI PUTIN.
UNDE A FOST ROMANIA SI UNDE A AJUNS,DIN 1990 ARE CEI MAI SLABI CONDUCATORI
MAI MULT ACESTIA VOR SA FACA ACEEA REDUCERE DE POPULATIE PANA IN 2012,AU JURAT PT.ASTAS.A.M.D
sfarsitul lumii mai exact il stie Dumnezeu…
sa stiti ca o fi fost nostradamus un visator, sau chiar un clar vazator ,dar cea ce urmeaza , va fi foarte greu , noua ordine mondiala care este in formare ne va aduce foamete haos ,sclavagism pt popoarele latine,populatia pamantului va fi decimata cu cel putin o treime, restul care va ramane vor deservi puterile care se vor alia in noua ordine mondiala, asta va fi,uitativa cea ce face ggrupul bildenberg ,si o sa va lamuriti cu toti.
daca ar mai gandi ca tiea si ca mine. inca jumate din intreaga lume in ziua aia 21 .12 2012 ar deveni o lume 9
dupa ce scrii mai citeste-ti comentariile cu atentie ,cum poti sa spui ca dumnezeu nu exista?
sa sti ca Dumnezeu exista chiar dac tu nu crezi si prezicerile lui nostradamus sunt adevarate sa stiii
Numele tau spune tot!:))
stiti…hai sa nu incercam sa ne convingem unii pe altii care in ce sa credea…pana la urma e alegerea noastra in cesa credem si in ce nu…daca Dumnezeu exista sau nu asta nu poate sa stie nimeni…fiecare este liber sa creada ce doreste…
de ce va tot certati pe subictul:exista sau nu Dumnezeu? Un lucru este clar:Dumnezeu exista si ce dovada mai mare vreti decat faptul ca Iisus Hristos care este Fiul Lui a coborat din ceruri si a facut atatea minuni care sunt descrise in carte care spune doar adevaru?:BIBLIA
bai in biblie scrie doar despre sfinti putin despre pamant shi nimeni nu stie dak e adevarat, insa nostradamus a prezis viitorul si dak el a prezis pana in 3700 si ceva inseamna k sf. lumii nu va fi in 2012 . In 2012 se va intampla ceva remarcabil, care va scris in istorie cum a fost shi cu hitler, ceasca, etc
Tu cum ai vrea sa-l vezi pe Dumnezeu,mosulet cu barbà,ghebos,micut si chemandu-te la o cafea?ce fel de dumnezeu ar fi acela?dacà ar fi fost dupà cum aratà in icoane,sau inchipuirile unora,ar fi vai si amar de noi.Din fericire,Dumnezeu existà,nu ti-L pot aràta pentruca e spirit,e peste tot si nu se vede.de ce puteti crede ce scriu unii “intelepti,clar vazatori,magi,profeti mincinosi,oameni de stiintà etc.”si nu credeti Biblia,care este ìnsuflatà de Cuvàntul Lui Dumnezeu? Ei nu ti-au dat nimic in folosul tàu,dar El L-a dat pe singurul Lui Fiu sà moarà pentru pàcatele tale,ale mele si a tuturor,din dragoste.vezi ce dragoste mare are pentru noi? Ti-o dà asta vre-un om de stiintà sau cel mai bun amic al tau? Pai curentul electric exista,asta crezi,aratà-mi-l si mie,ce culoare are? dar gandurile tale,dar sentimentele tale,existà? pot sà zic cà nu cred,pentruca nu vàd,aratà-mi culoarea,marimea,starea lor,si atunci cred.Datorità celor 6 simturi:gust,miros,pipàit,auz,vaz(sunt pentru lucruri materiale)si credinta,noi putem vedea orice,Il poti vedea si pe Màntuitor,doar sà vrei,càt mai ai timp,caci vine ziua cànd vine ca judecàtor,siatunci El nu mai iarta.Fà-ti timp si impacà-te cu Dumnezeu. din dragoste pentru toti care citesc aceste rànduri.cràciun fericit
Nu spun ca nu exista D-zeu…..dar dak a creat universul si oamenii din iubire atunci dc lasa planeta sa se duca de rapa…..cu puterea Lui ar putea sa bata din palme si sa faca ca toate problemele noastre sa dispara…..dak suntem creati de un D-zeu iubitor si pasnic dc ne lasa sa ne ucidem intre noi…..niciun om nu poate spune clar ca D-zeu exista sau nu….doar dupa moarte ni se va dezvalui marele adevar.
in RAI erau 2 copaci din care Eva si Adam nu puteau sa manince…..dar Eva care zice ca sarpele a convins-o sa ia marul….minte…cine a vazut sarpe vorbind???? copacii interzisi erau cel al vietii eterne si al curiozitatii…Eva a luat marul…care era copacul vietii eterne? de ce nu se vb despre acest copac *FARA NUME*ce viata am fi avut daca nu exista moarte…binele si raul..etc…noi avem puerea de a decide ce si cum…restul depinde si de noroc.D-eu exista pt cine crede eu cred dar sunt multe care contrazic existenta…in Biblie se vb de sfinti…de ce nu mai exista sfinti in zilele noastre….fiecare are dreptul de a crede in ceva sau cineva..nimeni nu are dreptul de a condamna pe nimeni doat pt ca crede sau nu in D-zeusau in altcineva sau altceva.
Daca Dumnezeu exista, asa cum spui tu.. De ce ne face sa suferim, dece accepta sa moara atati copii de foame, de boli, si de cutremure, de ce daca яшсш сф ту iubeste asa de mult, ne judeca, ???? sincer,de mult mi_m pierdut, credinta, nu doar ptr ca am citit una sau alta de prin carti sau ziare, ci din simplu fapt ca nu are nici o noima, nu face nimic ca sa fim fericiti, ajuta pe cei care are tupeu si ati ea painea de sub nas, iar tu te duci la biserica si te rogi, te spovedesti unui preot sfant, dupa ine, dar el profita de copii si are raporturi cu alti barbati, vezi? ei sunt copii lui Dumnezeu, ei sunt preoti, au depus un juramant…si pana la urma nici ei nu crede ceeia ce spun asa ca…in concluzie, Dumnezeu nu exista si nici nu are vre_un fiu…. Iisus, a fost un om normal, care la randul lui aavut copii si nu au fost nici unul din ei, nici prea bogat, si ici prea fericit.. Aastea sunt doar povesti de la batrani…
Pacat de cum gindesti.
Probabil dumnezeul de care vorbeşti nu cauzează suferinţa în lume.
dumnezeu exista si ne da suferinta pt ca meritam, pt ca suntem rai si traim in desfranare, fara a mai tine cont de cele 10 porunci
D-ZEU NE LASA SA ALEGEM INTRE BINE SI RAU NU NE IMPUNE CE SA FACEM. NOI IL POMENIM(uni) NUMAI CIND AVEM NEVOIE DE AJUTOR SAU LA NECAZ
salut eu sunt un pusti de 16 ani…si vreau sa imi impun si eu punctu de vedere…dumnezeu a creeat planeta… pe noi…sti tu vorba aia dumnezeu iti da dar nu iti baga in sac e responsabilitatea noastra sa avem grija de ea si in nici un caz a lui odata ce nu am avut grija de ea nici el numai vrea sa aiba grija de noi..si are tot dreptu sa faca asta odata ce el ne-a creat ….sper ca ti-am fost de ajutor
dar u dc crezi biblia shi nu crezi in nostrdamus?
shi eu cred in dumnezeu, dar cum cei care au inventat bliblia asa a inventata shi nostradamus cartile cu prezicerile sale. ce a fost scris in biblie este despre trecut si nu am vazut nimk asa k putem spune k sunt niste minciuni, insa nostradamus ce a prezis sunt fapte mari care s-au vazut si se mai povaetesc despre ele si in ziua de azi si se var mai intampla atatea
dd
tu crezi in d-zeu???? aratami-l si mie demonstreaza ca exista caci eu nu stiu ce sa mai cred!!!!
dumnezeu nu obliga pe nimeni sa creada in el,fiecare om are dreptul sa creada in ce vrea,respectativa nu va ciondaniti,voi cei ce credeti in dumnezeu nu sinteti mai putin vinovati ca cei ce nu cred cind criticati si judecati ca si cind voi sinteti dumnezeu pe pamint,invatal pe nestiutor daca poti dar nu critica,cei ce cred in nostradamus cititi cu atentie ce scrie ma intorc la dumnezeu regele meu,cum puteti scrie ca nu cred in dumnezeu si cred in nostradamus cind nostradamus scrie ca dumnezeu e regele lui?
Tu sti ca exista vintu il simti dar nul vezi asa e si cu Dumnezeu
ba u esti ateu impuscate
dak cineva nu crede k idiotu in ce cred toti asta nu ins k tr sa se impuste.
credinta unora in asa zisul Dumnezeu e prea oarba pt a vedea realitatea de zi cu zi.
TREZITI-VA si nu va mai lasat manipulati de niste idioti care va manipuleaza fiecare miscare
Urat pentru tine ca si credincios sa doresti moartea altcuiva …sau sa instigi pe cineva la sinucidere…
Dumnezeul creeat de tine e cam razbunator, nu crezi ?
Ba romeo , ba baiatule , tu sti ce vorbesti ?? nu vorbi aiureli despre Dumnezeu ca nu exista.Pe tine cine te ajuta in fiecare zi ?? nostradamus ?? ba la nebuni dute sau impusca-te si nu mai fa pacate … NECREDINCIOSU-le
deci cum poti crede asa ceva:ca Dumnezeu nu exista.De ce spui asa ceva?Ai trait tu in timpurile lui nostradamus si ai auzit cu urechile tale ce a zis?De unde nu stim k totul este o inselatorie.Un sfat:crede in Dumnezeu si lasa prostiile
nu mai confundati pe Dumnezeu cu Nostradamus…Nostradamus nu il contrazice pe Dumnezeu…din contra,este Regele lui.Eu,personal,cred in Dumnezeu si cred si in Nostradamus.Pana la urma urmei,tot noi o sa ne distrugem singuri,si asta deja se vede din pacate:(
trebuie crezut este intradevar realitatea
U
DUMNEZEU i-a inzestrat pe unii oameni sa poata vedea oarecum viitorul.Moise a fost luminat tot de DUMNEZEU sa vada ce trebuie sa faca,Ioan si multi alti sfinti au fost luminati de DUMNEZEUsa vada ceea ce trebuie sa faca.Uneori religiozitatea nu va da voie sa vedeti adevarul credintei.
dak tot sunteti voi atat de destepti explicati-mi shimie o chestie: “dumnezeu ne-a creat pe noi da el de unde a aparur k nu prea se zice nik de al pe nikaieri
esti un idiot patetic
ba frate dak tot ziki k nu stii de unde a aparut D-ZEU mai documenteaza te, mai dute j u pe la sf biserica k se vede ce redus mintal esti:-j….
da ati spus adevaru religiile din cauza fricii de perdere adepti tin inainte precum calu ;eu intradevar sint cel cu toiagu din apocalips iar acolo conform semnului cuapsa sint domn al domnilor (dar politic)iar religiile de nu ar fi potrivnice cind voi intra in vocatie cu drepturile reale as conditiona salarii permanente sub culte (ramura)si as rezolva piedicile realitatii care conditiona financiar fixismul de a nu accepta realitatea scripturala
interesant intradevar
cine crede k nostradamus a facut previziun asupra romaniei? de ce Romania si nu alta tare a prevenit?
Pai eu cred ca cei care au descifrat codul lui nostradamus au gresit ceva poate nu Osama Ben Laden nu de la el se va incepe al 3 razboi mondial poate din cauza noului presedinte al americii Obhama.
sau poate Mahmoud Ahmadinejad…
ati auzit in mod cert de metoda inductiei. cititi multe prostii si dupa ce le amestecati ramane un cocktail care provoaca intoxicatii.
baiatu asta din provence, cabalist si astrolog fiind, a observat ca planetele tind sa influenteze anumite stari, trairi, si prin asta cursul istoriei. pe vremea aia marii conducatori se bazau foarte mult pe observatiile astrologilor, pe horoscoape etc atunci cand planuiau sau aveau de infruntat inamici in razboaie. el a observat ca datorita acestui fenomen straniu istoria are tendinta sa se repete. e un fapt dovedit, tocmai prin cursul evenimentelor, ca istoria se repeta atunci cand cei care au puterea sa o scrie nu cunosc istorie. baietzasul suparat din provence a crezut ca i-a pus “cineva” mana in cap si ca poate prevedea viitorul. cineva care are viziuni, un clarvazator de ex., are o imagine foarte clara de cele mai multe ori, o imagine suprareala dar fidela, care de regula e redata cu precizie de catre persoana care a avut acea traire. mikele asta, care probabil joaca table cu HISTER al lui, putea si sigur facea o predictie mult mai exacta a evenimentelor istorice care s-au petrecut ulterior mortii lui. de exemplu, el scrie despre 9/11/2001 ca se va petrece ceva asemanator, vag dar asemanator, cu ceea ce s-a petrecut aparent. aparent teroristii lui bin laden au daramat coshmelia. aparent noi suntem prosti prostiti de papusari. aparent spun pt ca atunci cand esti intoxicat informational nu poti face o analiza a evenimentelor care sa-ti permita formarea unei opinii pertinente. cand cnn e prietenul de incredere atunci e normal sa crezi ce ti se spune. imi amintesc frustrarea si semi-ura pe care o simteam la adresa teroristilor care au atacat america. tot ce am vazut pana acum au fost pretexte, pretexte de a intra intr-un razboi al carui sens e doar mentinerea lui, nu castigarea. miza nu e petrolul arabilor ci costul razboiului pt care americanii, sclavii de rand adica, vor plati generatii si generatii. nostradamus e un papagal. el n-a prezis evenimente, el a prezis stiri ale agentiilor de presa si ale televiziunilor. ori el a facut intr-adevar niste catrene care au fost interpretate tendentios de catre cei interesati. twin towers au fost daramate prin implozie dear friends. imaginile video si inregistrarile audio ale statiilor politistilor si pompierilor au fost o marturie cutremuratoare dar ele au fost editate si probabil sterse astfel ca probabil ca nimeni nu va mai face aceasta dovada decat printr-o eventuala spovedanie a vreunui vierme care a luat parte la acest plan. o mega constructie nu se prabuseste din cauza unui incendiu oricat de puternic ar fi, si daca s-ar prabusi totusi, in niciun caz nu s-ar plia asemeni unui acordeon. nostradamus n-a prezis ca “marea putere condusa de prostul satului” va ataca un inamic invizibil(afganistan). bin laden s-a tratat intr-un spital militar american! chiar in septembrie 2001 sau chiar octombrie deja, dupa ce toata lumea stia de el. how about that?! nostradamus nu a citit bine numele psihopatului care a distrus germania, nume pe care putea sa-l confunde cu un ecler sau hicler nu cu un rau-dunarea. apoi cineva s-a gandit ca hister e hitler deci e o profetie despre al doilea razboi mondial dar cine nu cunoastre istorie tinde sa o repete caci de fapt mikele din provence vorbeste mai degraba despre batalia de la nicopole din 1396 cand sigismund, regele ungariei, dupa infrangerea in fata sultanului baiazid, a devenit imparatul sfantului imperiu roman de natiune germana in timp ce baiazid fusese capturat de timur lenk si tinut in lanturi intr-o cusca de fier(dupa unele marturii, nu neaparat valide). deci cititi-l pe nostradamus si minunati-va de acuratetea “profetiilor” lui. doh!
Beasts wild with hunger shall cross the rivers:
Most of the fighting shall be close by the Hister [Danube],
It shall result in the great one being dragged in an iron cage,
While the German shall be watching over the infant Rhine
asta e textul in engleza care i-a trimis pe unii cu gandul la hitler…
versul 2 se refera la cruciada care a avut loc pentru protejarea imperiului bizantin, luptele avand loc in apropierea dunarii/hister.
ultimul vers poate fi interpretat ca fiind o neputinta a poporului german de a se apara impotriva aliatilor care treceau rinul in marsul catre finalul razboiului-capturarea berlinului. de fapt, face referire la un consiliu al bisericii din constanz(s. germaniei), orasul din apropierea locului din care izvoraste rinul, consiliu la care asista si sigismund, imparatul romano-german. how about that?!
Ai dreptate di cauza presedintului americii asa a spus Vanga ca nu va fi sfirsitul lumii dar va ingheta doar america cu ultimul presedinte
Logic gandind:
lumea ce ne inconjoara este un ocean de date numerare exprimate prin materie Ex: atomul care este format din mai multe particule prezent inca nestudiat pina la sfirsit dar care potate fi exmtimat prin date care exprima campul lui gravitational, masa, …
pentru ca omul sa poata prezice viitorul, toate datele de pe planeta noastra si unele de prin univers trebuie sa fie concentrate in capul acestuia unde acestea trebuie sa fie prelucrate pentru a crea o imagine in timp a evenimentelor.
Capul omului nu ar fi in stare sa concentreze in sine atita informatie. Respectiv oameni care prezic viitorul nu exista.
Carmen hara este o vita si o sharlatanca
da asa e.
shi eu sunt de aceeasi parere nu cred k de la bin laden,adik cel putin asa am avut eu impresia cand am citit acea prezicere,ci de la OBHAMA va incepe cel de al III-lea razb mondial.am vazut acuma de curand o emisiune in care carmen hara a prezis k OBHAMA va castiga alegerile ,dar nu va avea prea mult succes. ce ziceti de asta?
domnule nu stiu daca era nebun nostradamus sau cei care-l “traduc” ma refer il descifreaza el nu prezice exacat
ei cei care-l descifreaza raporteaza evenimentele istorice ce au trecut ;la ce zice foarte ambigu nostradamus. “profetul”
nostradamus vorbeste de marile puteri dar cel mai mult de franta si italia pai da situatia lumii nu s-a schimbat foarte mult si atunci adica in 1500-1600 pe vremea lui nostradamus tot aceste detineau o mare putere erau foarte dezvoltate pt ca imperiul otoman de abia format nu se prea zice de el dar el a fost mai mult o putere militara nu era foarte dezvoltat si ma refer la infrastructura ……si eu pot preziceca china va fi o mare putere economica a lumii si va urma rusia cu o inflorire spectaculoasa aceste bazandu-se pe o politica mai dictatoriala si nu in ultimul rand brazilia…..dar ce asta inseamna ca sunt profet aiurea ma bazez pe niste fapte concree pe ceea ce vad nu zic ca uganda va fi mare putere ca nu are cum
corect dar nu stii ca noi muritori ne plac povestile si asta e trebue sa avem ceva in ce crede de aceia sint scrise si presupuse aceste profetii si catrene…(lasa lumea sa creada).
Eu totu`si cred ca Nostradamus are putina credibilitate…probabil cum se spune`a mai sus a fost inzestrat de bunul Dumnezeu cu aceasta putere..adika acea de a prevede ce se va intampla!!!Totu`si nu trebuie sa credem tot ce se spune.
va rog frumos sa-mi trimiteti si mie un mail cu anumite date despre nostradamus:titlul cartilor sale,si cam und le-as putea gasi……..va rog
credeti k Nostradamus contesta profetiile biblice?
sau poate se impletesc?
mie asa mi se pare
pt ca lumea asta ascunde multe date pe care nu le vom afla vreodata,st niste marionete coduse de un sistem..
”ce ni se ofera p tava aia mancam”
Am o curiozitate .De ce nu ne dezvaluie nimeni ce a prezis Nostradamus peste 15-20 de ani de exemplu? Si in articolul de mai sus sunt date si fapte din trecut pe care majoritatea dintre noi le cunoastem.Daca Nostradamus a prezis pana in anul 3755 pe mine ma intereseaza sa aflu ce a prezis pt viitor, nu sa mi se spuna ceea ce stiu deja.In felul acesta chiar as putea sa aflu daca ceea ce a prezis s-a adeverit sau nu.
Chiar acum mi-am amintit ca fratele meu si-a cumparat acum 2 saptamani o revista care avea cadou o carte despre previziunile lui Nostradamus.Mi-a spus ca una din previziuni ar fi ca Papa Benedict ,adica actualul Papa va fi asasinat..Sa vedem ce va fi ..
si duce ce il va asasina pe benedict se spune k va incepe razboiul mondial..cik ar fi asasinat de antichrist
Sincer sa imi dau si eu cu parerea … La cat de idioata a ajuns lumea in ziua de azi … ajunge doar sa se posteze pe internet o “previziune ” de-a luiNostradamus cum ca Papa va fi asasinat si idiotii nebuni deja au sa fie pe el.Nu vreau sa spun prostii sau sa imi sairit in cap toata lumea dar pana la urma eu cred ca dupa modul cum au decurs lucrurile … “Profetiile lui Nostradamus ” au aparut nu de secole.. fapt pentru care mi-ar da putin de gandit ..deoarece lucrurile astea sau fost intamplata deja …si cum stim ca americanii sunt cei mai buni la scornit povesti …tot ce tine de mass media si publicitate …si in special la sperie lumea in ultimul hal …nu m-as mira sa fie o mica miscare si aici.Asta e parerea mea …Sper sa nu ma insel in ceea ce am spus … si sa nu existe pana la urma profetiile adevarate.Si totusi pana la urma sa inchei subiectul …NU INTELEG IDIOTENIA asta de oameni.Daca tot sau gasit catrenele cu profetiile lui nostradamus ,de ce a fost nevoie sa fie traduse si postate peste tot?Nu ducem si asa o viata destul de grea si agitata pentru ziua de maine?Vor sa ajungem sa ne punem funia in gat de frica a ce ne asteapta in cativa ani?Mai bine ne curmam noi drumurile decat sa murim in chinuri?Ei nu judeca la ce poate sa duca idiotenia asta care au truado ei?Eu mi-am spus punctul de vedere …
sincer as crede daca mati prezenta niste nocumente mai concrete.prea multe interpretari prea multe contradictii care se fac pe internet,aveti multe variante . COMENTATI MAI MULT DESPRE VIITOR NU DESPRE TRECUTUL INTERPRETABIL DE VOI
totul ii adevarat voi ati vazut eu am vazut noi vom vedea
Eu am avut in urma cu 20 de ani o brosurica in care era prezisa distrugerea celor doua turnuri gemene si am sa va reproduc cam cum era scris:”Un print arab din Golful Persic,va ataca cel mai nou oras din lume si cele mai inalte cladiri din lume”.Nu am crezut nimic din ce scria in brosurica,dar dupa ce s-a intimplat am inceput sa cred ca sunt adevarate previziunile lui Nostradamus.
Vrajeli de carturar, cum spunea cineva mai sus. Si Jules Verne a fost considerat un fel de vizionar a ceea ce va fi, dar macar el se baza pe stiinta… nostradamus a scris literatura SF…
Eu zic sa nu il mai luati atata pe Dumnezeu in brate si sa credeti ca doar Biblia este adevarata, si ca alt profet in afara de Iisus nu a fost, Mahomed mi separe un profet mai mare.
Religia – Biblia, a fost crearta de oameni, scrisa de barbati – cei drept destul de egoisti si misogini daca te gadesti ca femeia nu poate intra in altar si ca trebuie sa poarte tot timpul parul acoperit in biserica.
Asta e un alt aspect pe care nu este cazul sa-l discutam aici.
Pana la urma fiecare are Dumenzeul lui orice nume ar purta El chiar si Alah, toti suntem egali, nu exista rasa superioara si inferioara, exista doar oameni buni si rai.
Religia contine o gramada de legi morale inclusiv cele 10 porunci, care macar acestea de ar fi respectate de frica unei forte superioae si a unei osande vesnice pe lumea cealalta si tot intareste legile firii, morale si face societatea mai buna,.
Insa sa nu uitam de-a lungul timpului, ca Biserica, a instaurat inchizitia, si teroarea printre oameni folosind in desert cuvantul lui Dumnezeu, Dumnezeu iarta Isus a ierart pe cruce fiind talharul care s-a cait.
Asta nu inseamna ca putem face rau toata viata si a ne cai la batranete, sau in ceasul mortii si vom fi izbaviti.
Dar crede cineva ca exista ceva dincolo de moarte? Daca nu e nimic, daca nici nu ne mai incarnam, daca aceste spirite continua sa traiasca printre cei vi, daca-i respiram?
Trebuie sa credem atat cat e logic in Dumnezeu ca apoi cadem in extrema cealalta si islamicii sunt credinciosi si in numele credintei femeile, tot ele sunt sacrificate omorandu-si semenii, legandu-si bombe, dimanite- adevarate camcaze.
Nostradamus a prezis foarte mult si foarte bine, daca noi nu le interpretam cu exactitate decat dupa ce ele se intampla, asta e altceva, si nu fiti frustrati ca nu intelegeti voi ce a prezis in viitorul apropiat, a prezis razboi – al 3-lea razboi modial intre anii 2006-2012? Nu este deja razboi? Rusia atacat Georia SU PRETEXTUL PROTECTIEI, Razboiul dintre fasia Gaza si Israel a reisbucnit,,,etc
De ce s-ar lupta pe petrol daca oricum s-a inventat masina care merge cu apa si cu Hidrogen?
Deoarece nimeni nu are interes sa ne alimentam masinile cu apa, cine mai castiga atunci? Planeta, nepoluare, Sa finm seriosi intereseaza asta pe cineva??? Panouri solare, energie eoliana, are cineva vreun interes?
Energia eoliana in Romania o sa se poata doar prin Dobrogea, camp dechis si curenti, dar in rest…
De ce sa nu exploatam planeta daca putem, ce conteaza ca o ranim astfel ca extragand petrolul ramane un loc de aer, ce conteaza ca dinamitam sa scoatem aurul, si ca locuitele oamenilor se duc la vale- vezi rosia Montana, Ce conteaza toat toxinele,
Conteaza in sanatatea oamenilor credeti ca Hirosima si Nagasachi – bombele atomice au ramas fara repercursiuni, credeti ca Cernobal nu si-a facut simtita forta si pe viitor – DE CE CREDETI CA APAR ATATEA MALFORAMATII LA COPII NOU NASCUTI,MUTATII GENETICE, DE CE CREDETI CA MULTI SUFERA DE CANCER ? Radiatiile nu iarta pe nimeni si nu vor ierta nu face diferenta intre sarac si bogat,
De ce noi nu facem nimic? decat sa ne plangem? Pentru ca noua nu ne pasa si luam parte a masacrul planetei – avem alte prioritati, munca, cariera, intemeierea unei familii, dar ce se intamla cu familiile, si cu copii din tarile Africii care nu au apa, nu au mancare sufera enorm, de ce nu ne pasa? Nu consideram ca sunt prioritatea noastra aproblemele lor, nu ne intereseaza nici soarta planetei de langa noi, ma enervez enorm cand va pe marginea soselelor, pe campuri, tone de ungi de plastic care nu se vor degrada foarte curand, cati s-au gandit sa faca o campanie umanitara, un voluntariat sa adunam gunoaiele, cati au plantat in viata lor un copac?
Traditia spune ca cel care nu planteaza un copac si nu face un copil a trait degeaba…
Asa sa fie?
Macar de-am avea grija de planeta asta de copacii deja plantati de altii sau crescuti prin voia firii, a lui Dumnezeu, a cui vreti voi.Macar de-am avea grija de noi, de tot ce ne inconjoara,
Ce mult si ametit scrii aici, Cri. Si inca ii numesti pe barbati misogini si egoisti -.-’
Vrei sa stii de ce nu se face nimic pentru a se preveni ceva din ce a prezis Nostradamus? NU E RENTABIL. Nu convine jocurilor la nivel inalt. Razboaiele au scos intotdeauna banii de la ciorap, nu dezvoltarea de dragul pacii, nu grija conducerii pentru amaratii care au ales-o.
U just have to live with that
da ai dreptate dar cine sar stradui oare aproape nimeni
Eu chiar am o teama: sa nu inceapa al 3 lea razboi mondial!!! Daca fiecare dintre noi ne-am stradui sa fim mai buni, mai intelegatori, mai toleranti, cu siguranta lumea ar fi mai buna iar Dumnezeu ne va iubi in continuare si poate nu va veni sfarsitul lumii. Viata chiar e pretioasa si nu putem sa trim oricum, trebuie sa traim in pace!!!
voi credeti k dak incepe un al 3-lea razboi mondial , va fi ca celelalte doua, cu armamentul care exista in prezent?
aproape in fiecare zii se intimpla citeceva si noi stam sa asociem toate astea cu Nostradamus?nu am auzit pina acum de ceva concret ci numai de interpretari pe care voi le traduceti cum vreti.sunt numai niste lucruri fara sens carora noi vrem sa le dam sensul.in toate catrenele pe care le am citit se vorbeste de foc de frti enormi de apa si mai stiu eu ce.pai zilnic daca ne uitam la stiri au loc explozii devastatoare,incendii sau inundatii catasrofale zilnic cad capete si zilnic mor oameni importanti.nu e nimic concret ci vezi doamne numai date apropiate marilor evenimente.eu cred ca am innebunit cu totii
sfarsitu lumii a inceput demult..in biblie zice de rasa galbena k va fi distrusa prima .pai sa nu uitam k acolo au loc numai tshunamiuri.pe toata planeta se arata numa de incendii paduri si campii arse numai inundatii cum sa mai zis numai crime in fiecare zi numai accidente si multe altele.israelu irak si toate tarile deaolo sunt in razboi deacolo a inceput si al 3lea razboi mondial.tot ce trebuie sa facem e sa ne traim viatza k pana acolo nu se tstie dak o s mai traim
sunt de aceeasi parere cu tsunami aprilie 2009cred in prezicerile lui nostradamus.
kred tot cea spus nostradamus…dar de ce nu a prezis ce se va intampla si in zilele noastre…;) ?? :-H
bai frate…nenorocit rau Nostradamus asta……nush cum sa va zic….dar si eu sunt la fel k el…kiar dak e greu de crezut…dar vreau sa spun k toti care va gasiti prin aceste randuri..ve-ti muri..inclusiv eu….dar eu voi muri ars de viu…majoritatea din voi vor muri intr-un accident de masina…..innecati,intr-un cutremur vor murii iar ceva mai multi,boli infectioase,etc….Va doresc Moarte Lenta Si Placuta….mirica_jmn
Asa este…din nefericire,suntem doar marionetele noului ordin mondial.
bvo cristinaaaaaaa MI-A PLACUT este simpla realitate in care traim
BVOOO inca o data
extraordinar
pff..numa cand ma gandesc la sfarsitul lumii mi se face pielea de gaina..nush ce sa spun, chiar daca s au intamplat multe din previziunile lui nostradamus, sau ma rog toate..acu..in prezenz exista profeti mincinosi..si lumea merge din rau in mai rau..noi nu putem face decat sa ne rugam..sa ne caim..si sa incercam sa fim mai buni..oricum..asa ca si idee..ce o fi zis nostradamus si chiar daca s au implinit previziunile lui..eu nu cred ca sfarsitul lumii va fi cand a spus el..nimeni nu stie cand va fi, scrie si in Apocalipsa..si mi se pare si normal sa nu stie nimeni, numai DUMNEZEU..va doresc multa sanatate si sa incercam sa fim mai buni..
si io zic la fel sa ne rugam sa fim mai buni sa gandim mai bine si sa fie ce o vrea DUMNEZEU CU PUTEREA LUI k EL e cea mai mare speranta a noastra…
chiar dak inainte astfel de comentarii pareau absurde iata k oamenii mileniului 21 au inceput sa traduca si sa ia aminte cu mare atentie aceste preziceri.de la sinistrul atentat din 11 septembrie s-a inteles k in scrierile lui nostradamus se ascundea si un mare adevar.,,doua pietre cele mai inalte din lume vor fi darmate de pasari cu cioc de fier,,.de aceeasi parere au fost si ultimii urmasi ai tribului maya,trib care locuia pe teritoriul spaniei so kre au fost ucisi de spanioli pt k se considerau k fiind periculosi.aceleasi afirmatii le-au facut si ei pe langa multe altele.oricum eu cred ca anul 2012 va fi o cumpana pt omenire.ar fi cazul sa nu mai fim sceptici si sa acceptam situatia asa cum e.asta e noi ne-am facut-o.
inradevar f interesant..dar nimeni nu crede in chestiile astea!!eu sunt sigur ca exista si “altceva” si cred in inscrierile cuiva de talia lui “Nostradamus”….insa oamenii din ziua de azi cred k lumea insemna ::munca::somn::masa::ZIUA DE SALARIU::o plimbare o data la o luna::Chiar daca observa ceva in care ei nu cred::se mint k nu e adevarat::Nu cred k trebuie sa ne temem de sfarsitul lumii ci doar de cum se va sfarsi ::mai de graba sfarsitul civilizatiei ::cu siguranza “omul construieste sfarsituL”…insa am citit si chestii care suna a Stapanul Inelelor” greu de crezut…si totusi is atatia oameni care….”sunt ei oare toti nebuni????”
INTERNETUL ESTE CEA MAI MARE PUTERE IN LUME,,,,,,,
:::::::::::::NU stiu::::::insa sper sa fie
atata mai vreau sa mai traiesc sa-mi vad copii mari.
Doamne ajuta!!!
imi este tare frica de ceea ce o sa fie oricum usor nu va fi, de ce ne obliga sa ne facem acel pasaport cu insemnele diavolului simplu ca sa ne vindem sufletele satanei
AR CAM TREBUUI SA CREDEM.DAR SA NE LUAM CEL MAI MULT SI CEL MAI MUT DUPA BIBLIE SI DUPA CE A SPUS DUMNEZEU.N TREBUIE SA NE FIE FRICA CI TREBUIE SA AVEM CREDINTA IN DUMNEZEU
NU CRED K PASAPORTUL E O PROBLEMA.SA VDM CE VA URMA.O SA FIE FOARTE GREU
Mai oameni buni , incercati sa nu va mai speriati atat de mult , si asa frica , in cantitate mare , si in randul multora , ia amploare , si se ajunge la psihoza in masa!!! Din cele mai vechi timpuri oamenii s-au batut si s-au ucis intre ei din cele mai seci motive.Sa incercam totusi sa fim mai realisti, sa nu ne mintim singuri, legat de sfarsitul in 2012 , nimeni nu stie cu exactitate asta , ca-si mai da unu’ sau altu’ cu presupusul, asta e altceva.Cu vazutul in viitor , nimeni nu poate sa vada asta. Terminati-o cu tampeniile astea. Dumnezeu nu accepta spiritismul,superstitiile, ocultismul si magiile.Mai cititi BIBLIA!
de ce explica astia previziunile lui nostradamus numai pina la lovitura de stat din decembrie 89 si nu arata ce a prezis sa zicem ce va fi in urmatoarele 100 – 200 de ani
am citit destul de multe comentarii la acest articol si fiecare isi exprima parerea intr-un mod placut sau mai neplacut.Dumnezeu, rau, bine, ura, Nostradamus, razboaie , moarte, copii …toate astea treceti pe langa ele.unii din voi le vad altii nu, cati din voi nu a-ti avut ceva de imaprtit cu o persoana si voriati doar sa ii faceti rau ca sa va razbunati- e cam asa e si cu statele (si ma refer la tari).fiecare presedinte face ce vrea…ce al3lea razboi mondial, cutremure si eu mai stiu ce, nu v-a ajuns cati omaneni morti vedeti peste tot.doar sa deschizi tv-ul si sa te uiti 5 min la stiri este suficient.Soarta noi ne-o facem si daca nu tii ochi deschisi cand tb posibil in secunda 2 sa nu mai existi.Ce crezi ca se poate intampla cu tine daca de maine incepe razboiul in Romania??? cand auzi cum explodeaza bombele prin jurul casei tale si vezi oameni morti pe strada…at la ce ta gandesti? ce iti doresti in momentul ala? ai da orice sa fie totul asa cum era cu o zii inainte…at purtatorule de suflet multumeste-te cu ce ai si nu te mai gandi ca va incepe nu stiu ce razboi sau nu stiu ce cutremur va fi. Si daca va fi, se va intampla la momentul potrivit, asa ca ai face bine sa crezi in Dumnezeu! pt ca nu pierzi nimic daca tu crezi cu tarie in el si te rogi sa te ajute, si asa cum a spus si “serge” de la nr 21 , aveti si voi grija de ce va inconjoara, admirati ceea ce aveti si mandritiva ca le aveti nu le distrugeti, pt ca asa va distrugeti pe voi.ganditi mai pozitiv si nu mai fiti lenesi in gandire…
sfarsitul lumii nu va fi nici cand zice nostradamus si nu va fi dupa nici un calendar.sfarsitul lumii il stie doar cel de sus adik DUMNEZEU.El va stii cand va fi sa fie.deja e o prostie ca sa aflam de sf lumii la tv si p net…nu credeti??
cititi ianuk reptilianul din mine de la editura orfeu si veti intelege mai multe din cele ce vor urma si mai cu seama la noi in tara nu trebuie sa credeti daca nu vreti doar sa urmariti evenimentele care sunt enumerate acolo si va veti convinge singuri ori cum in carte este vorba de ani ce vor urma inclusiv cel in care ne aflam deaja incercati si pormo spunertva opinia .
nu stiu ce sa mai cred dar totusi nui a bine pt noi pamanteni
totul e fals numai IISUS e cel pe care trebuie sa-l credem ca doar el s-a jertfit pt noi NU NOSTRADAMUS
Nu inteleg un lucru daca a putut sa prezica ce va urma , de ce nu a incercat sa schimbe viitorul in ceva mai bine si poate noi astazi nu mai eram martori unor evenimente care cu siguranta au o trimitere catre ancestralul trecut al unei fantasme pe care uni o stimeaza CE FANATISM!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
adevarat …prostii nu cred!!
fiecare are dreptul sa gandeasca ceea ce vrea.daca dupa remarcile unora sa ajuns la concluzia ca Nostradamus a avut dreptate atunci sa luam ca atare prezicerile lui.dupa mine viata va merge inainte ca si pana acum,cu bune s-au rele.consider ca acolo ,,sus,,este cineva care se ,,amuza,,pe spinarea noastra.noi suntem,actorii,iar el e ,regizorul,.e bine sa nu ne speriem si sa ne vedem mai departe de drumurile noastre.fiecare avem o misiune de dus la capat,si trebuie s-o ducem la bun sfarsit.ca sa ajungem la destinatie trebuie mai intai sa ne calim,prin labirintul ,,vietii,,.ar trebui sa ii apreciem pe cei din inaintea noastra pt.efortul facut si sa-i luam in calcul,calculele sale,fiindca nu se stie niciodata.se va ajunge,dupa parerea mea la o singura religie in toata lumea.dupa ceea ce am auzit s-ar crede ca,budismul,va fi cea mai pura religie care va fi primordiala.dar astea sunt doar simple zvonuri.cine stie ce va fi cu adevarat.asa dupa cum scrie si in ,Biblie,suntem datori sa veghem si sa asteptam in liniste finalul vietii noastre.
ce o fi zis Nostradamus poate fi adevarat..da pe mine ceva ma intriga!de ce acesti “mari deslusisori ai lui Nostradamus”
nu interpreteaza ceva ce va urma…nu tot ce s’a intamplat deja!Asa,normal ca e usor ca sa zici ca asta a vrut sa zica Nostradamus
Incercati si altceva decat Nostradamus, http://www.paranormal.ro/nibiru.htm, incercati sa intelegeti si din alte puncte de vedere ce va fi. Lecturare placuta si sa stiti ca nu e obligatoriu sa si credeti tot ce scrie. Numai bine tuturor!
Nostradamus a vorbit despre Nibiru in multe dintre catrenele lui, numind-o Marea cometa, Regele Rosu, Regele Spaimei, a vorbit si despre efectele devastatoare pe care le va produce si nici macar nu a folosit o simbolistica absconsa in aceste catrene. Totul e la vedere. Cititi catrenele, le gasiti pe net. Ori nu stiti franceza. Dupa cum scrieti, cred ca nici romana nu stiti prea bine.
cred ca vom ajunge cum se zicea mai sus la psihoza in masa. trebe sa credem in DUMNEZEU si nimic mai mult.DUMNEZEU sa ne aiba in paza.
exista o lege nescrisa a plati si recompensei,si noi doar am primit recompense si cred ca a venit timpul sa platim.cat despre Nostradamus eu am fost pasionat de mic de profetiile lui prin 90 rula la tvr un serial desprea asta dar care nu aveau nici o legatura cu adevarul.poate ca N. a fost izestrat de D-zeu sa poata prevedea viitorul iar pt asta nostradamus a plati ,in timpul epidemie de ciuma ce a lovit Franta el student la medicina renunta la studii pt a ajuta pe cei suferinz,obtind in sf.diploma de medic isi deschide un cabinet find cunoscut ca tamaduitor si farmacist in timpul inchiziti a fost la un pas de a fi ars pe rug dar scapa datorita interventi reginei.prima sa sotie si copilu mor culmea de holera.e urmarit de inchizitie huiduit de biserica pt harul sau plateste de aceia recurge la ,criptarea ,profetiilor.problema nu e neaparat catrenele sale ci felu cum sunt dezlegate si ce intelegem noi cu adevarat.
pare destul de interesant deoarece multe se leaga de Romanica noastra dar problema este ca toate lucrurile,actiunile din preziceri sunt scoase la iveala doar dupa o perioada ondelungata de timp in care uni ar putea sa inventeze acfeste lucruri CHIAR AS VREWA SA VAD SI EU O COPIE DIN ACESTE SCRIERI SAU MACAR O IMG CEVA IMI SPUNE CA NU PREA E ADEVARAT DAR CINE STIE!!!!!!!!
IMIPOATE DA SI MIE CNVA O COPIE??
nustiu sincer ce sa cred ,dar de un lucru sunt sigura dumnezeu exista si dumnezeu e cel care va decide ce va fi cu noi
dar nu mai sunt catrene si dupa 1989?
bah oamenilor va pierdeti timpul de pomana ….prezicerile lui nostradamus sunt interpretabile , adica ce a prezis el este imposobil sa nu se intample mai devreme sau mai tarziu …. e ca si cum as spune eu ca vor venii extraterestrii ( nu spoecific locul , anul , luna , ziua ….) daca specifica anul sau macar numele atunci intelegeam … insa numele care le a dat el diferitelor tari au fost interpretate in momentul in care un incident a semanat foarte mult cu ceea ce a zis nostradamus …..
nostradamus minte!!!!!!!!!cand vrea Dumnezeu e sf lumii!!!!
Buna…..Am o varsta mica,20 de ani,dar pot intelege destul de multe!Nu stiu de ce unii dintre noi nu vor sa fie putin rationali si sa nu mai arunce cu vorba doar asa pentru a zice ceva.Eu totusi cred ca undeva acolo e un sambure de adevar si ca nimic nu-i scornit,pai dak NOstradamus a scris unele chestii,nu va ganditi putin????Ore a citit cineva Biblia????Ati vazut ce scrie acolo de MOISE….etc….Ca bine stim cu totii ,un singur Dumnezeu exista fie ca suntem romani,musulmani.africani sau mai stiu eu ce….cu totii stim acea poveste cu Dumnezeu….!!!!Eu cred un singur lucru Nostradamus a fost un {TRIMIS} al LUI Dumnezeu….si dak e fost protejat de Ciuma…cum va explicati asta????DECI…..EU raman de parere ca A
omu probabil se droga la fel ca shamani dar poate ca omul nici n-a existat poate ca cei ce sunt in spate pentru a ne distra si a ne atrage atentia in diferite pariti si sa avem o alta conceptie asupra viitorului au aruncat un nume o persoana si au tiparit niste carti cu intamplari deja stiute dar prezise cine stie cel putin yo nu cred ca exista Nostradamus cum nu cred ca exista Binladen si chiar nu exista sunt doar niste metode marsave de a prostii masele adica pentru planul final incoronarea antihristului ce detine o tehnologie(la care se lucreaza) ce ne va scapa de prezicerile catastrofice a lui nostradamus si a 2012-lui intelegeti nu e greu tre’ doar sa fi pe val nu praf apropo de droage ci lucid cel putin asta e doar o parere luati-o ca pe un banc !Trimisul lui Dumnezeu apropo vor fi prezicatori falsi asa scrie in biblie da vor fi si or fost si vor fi la fiecare colt de strada hai ca deja ma fac si yo nostradamus imi faceti si mie o statuie macar ? imi dati o suta de mii va ghicesc viitoru si pe plan mondial
) adica daca tu crezi in nostradamus atunci poti crede si intr-o ghicitoare care iti zice ca ai avut pe cineva bolnav in familie si sti ca fiecare tre sa aiba un neam bolnav cam 70 la suta deci frate hai cat imi dai sa iti fac 3 preziceri la superoferta de o tuta de euro
) prima prezicere moca restu se contorizeza daca mai vi si a doua oara !!!
deci fiecare trage concluzi singur fiecare interpreteaza ce vrea fiecare gandeste in felul lui mai nou nu poti schimba oameni ci sa te schimbi pe tine dar poti sa ii faci sa te creada daca esti sus pus si ai puterea acum puterea este cuvantul nu arma nucleara ci cuvantul adica prosteala in masa si manevrele la nivel inalt cum e cu criza !
hm.ma,voi sunteti culmea,toti,park sunteti orbi ma.pai dak nostradamus a prezis pe knd traia el,ca cerul in flacari,orasul mare nou si astea,ala de la 11sep,asta a fost in 2002 sau knd?si atwnci dc ziceti k dc nu a prezis ceva din zilele noastre?pai astea nu se intampla in zilele noastre?zicea de un al 3lea razboi mondial.da,cred asta!nu e deja razboi?irak,afganistan,georgia,fasia gaza etc.etc.etc.nu e razboi?ce e?criza mondiala?si toate astea nu se intampla in zilele noastre?si sfarsitul lumi?da,o sa fie,nu mai e mult.nu ati auzit de nebunii aia oamenii aia de stiinta si cercetatorii aia k au faqt o masinarie kre e capabila sa ne arate cum a fost facuta lumea,pamantul?si k dak gresesc cumva va iesi o gaura neagra si alea alea?eu cred toate astea pt k se intampla.se intampla aqm si nostradamus a prezis atwnci.dc sa minta cei ce au descifrat?sa-l faka pe mortwl de nostradamus vedeta post mortem?nu credeti,nici nu e nevoie sa credeti.asteptati numa sa auzim cum papa benedict a fost asasinat si pe urma mai vb.de unde sa scoata astia kre au descifrat k papa o sa fie asasinat?o sa vedem.voi nu credeti nimic,dar ce a prezis s-a intamplat si se intampla.nici eu nu vreau sa cred,dar se intampla.pai dak si-a prezis propria moarte?si de mari conducatori ai lumii dupa ce a murit el s-a intamplat.cred.si sfarsitul e mai aproape k niciodata.mai vb noi knd. . .ar fi culmea sa moara papa asasinat.
adica ba tu ai vazut ca nostradamus asta deja o scris el istoria ciudat si doar evenimente mari ciudat al naibi de ciudat ca ii o mare vrajala nostradamus asta am gasit preziceri si despre romania clar asta are preziceri pentru tot globu nostradamus —- mama homida —- tiganca din colt si arborele genealogic continua …. deci nostradamus estus falsus and insletorus parsivus vandutus carteas cu preziceris drogabilus si luatus banus bautus fututus si drogatus in continuare
) frate trageti halucinogene si incercat sa preziceti sa vedeti daca va iasa asta cumva o avut ceva special un praf mai magic decat lsd-u sau mai tare decat prenandezul deci asta ii nostradamus frate asta ii un mare fals un mare prefacut nui de a lu Dumnezeu ii F A L S !!!!!!!!!!!
Super tare!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
A fost cel mai adevarat si intelept om care a trait vreodata.
multi din zilele noastre nu stiu nici sa vorbeasca corect gramatical, si el a previs ce va fi in viitor!
multi din zilele noastre nu stiu nici sa vorbeasca corect gramatical, si el a previs ce va fi in viitor! “. Te intelegem draga Mihaela
e un tampit!!!!!! si ce daca minte cica el a prezis ca lumea va disparea in 2000 si in ce an suntem???stiu eu acum suntem in 2009 poate acest mesaj va ramane pe sit-ul asta pana in 200? si ceva mai da-l dracu de nostradamus NUMAI DUMNEZEU STIE
nostradamus a prezis ca va fi un cutremur in 2009pana la sfarsitul anului va fi un cutremur de 7 grade pe scara rihter si ca bucurestiu va fi cel mai afectat se va darama ca un castel de nisip si vor fi in jur de 500.000 de morti si cred ca asa va fi doamne fereste este bine sa fim prevazatori si sa ne rugam poate ne fereste dumnezeu de asa ceva sa nu luam sub forma de gluma aceste preveziuni
Prostieeeeeeeeeeeeeeeeeee. Nostradamus a fost un impostor un prost si un imbecil. Tot ce a scris nu este adevarat. Ale urtfa otutl .
razboiul a inceput.semne d tot felul sunt.eu cred k in romania precum peste tot in lume exista echipe speciale, secrete kre rezolva probleme ale fiec tari, iar noi nici nu stim d ele.credeti k ziaristi romani au fost elib p gratis?cine stie kte mii d lucruri sunt bine ascunse.poza ap l toate tv,cu oameni cu saci in cap,,,presupusi teroristi…de anul trec d l buc, aeroport….cine erau?dece a disp poza….si tot despre stire?totul e pt putere
noi nu suntem dekt marionete…nu vedem dekt ce vor altii sa vedem,,,,am pierdut adevarul d mult….va fi nev d un nou pamant, curat….k saa spele toata rautatea, pacatele din lumea ac…..eu cred k nu m ai ex cale d intoarcere…de ac dzeu vrea sa curate pamantul…
nu are dece sati fie frica ori ca suntem rai sau buni dumnezeu ne va iubi intodeauna
mie me frica pentru ca doar 10 ani
Inaite sa sa spuneti despre Nostradamus ca a fost un impostor ,cred ca ar trebui sa ii studiati putin scrierile. Nostradamus a fost un adevarat fenomen fara discutie, dupa parerea mea este singurul profet adevarat.
Eu nu cred absolut nimic.
Am citit foarte multe despre Nostradamus, despre scrierile lui dar nimic nu ma convinge.
Mai nou am citit ceva despre profetia Maya ca in decembrie 2012 va fi ceva foarte urat (sfarsitul lumii) hahaha eu nu pot sa cred asemenea tampenii.
cine va conduce romania in 2020
Buna ziua,
Vreau sa va spun tuturor ca sunt foarte adevarate prezicerile lui Nostradamus si s-au intamplat cam in proportie de 80% conform unor studii. Daca citim putin si din Apocalipsa vedem ca unele intamplari pe care le descrie el in cartile sale se regasesc si in acea carte. Sfirsitul asa cum se spune si in Apocalipsa, nimeni nu va sti cu exactitate cand va fi. Putem doar sa presupunem, si sa nu uitam ca Nostradamus si-a prezis pana si propria moarte, ceea ce multi profeti nu au reusit si prin urmare se cuvine sa avem totusi un respect pentru el, fie si pt motivul acesta. Si apoi cum am citit si intrun comentariu scris cateva randuri mai sus, despre cele 2 turnuri gemene din America care au fost distruse, fenomen scris de Nostradamus in cartile sale. Poate nu stim noi muritorii sa interpretam acele catrene exact si de asta se mai creeaza confuzii in privinta datelor, dar intamplarile raman si se vor intampla, mai devreme sau mai tarziu. Cred ca trebuie sa ne straduim doar sa fim mai buni, mai curati la suflet si sa speram doar ca nu va mai fi un al treilea razboi mondial, desi semnele ca este deja inceput sunt aproape peste tot, din pacate.
sa speram ca vom trai multi ani fericiti si mult mai buni ca cei de acum.
Asa sa ne ajute Dumnezeu.
am vazut o emisiune la tvr 1, in toamna anului 2000 se chema memoria exilului romanesc,interviu cu vlaicu ionescu,nu stiu daca e o coicidenta,nu mi aduc aminte chiar tot,atunci n-am realizat,dar el se referea la o persoana care va scoate romania din saracie,un popor dezamagit de promisiunele…vreau sa spun sa nu va perdeti speranta,descrierea acelei persoane se potriveste cu cineva care stie cum sa scota romania din saracie si din mana clanurilor…
cel ce ne spune ca sunt adevarate preziceriile poate sa ne arate un exemplu concret de prezicere
si poate sa folosesc si eu acel aparat de preziceri sa imi prezic numa ce vreau eu
)) ba deci logic N.Tesla e credibil omu’ da nu pamfletu Nostradamus care din doua trei carti tiparite el ne prezice tot si culmea ca se tot gasesc pe rand prin diferite biblioteci carti ce poarta amprenta lui
) (adica culmea = vaticanul se tine de prosti din nou) deci in concluzie nu ai cum sa prezici ca la aparat si doi la mana nu exista e doar un nume probabil si chiar imaginar poate nici nu a existat vre-o data !!!
emisiunea difuzata in toamna lui 2000 la tvr, cu vlaicu ionescu,despre catrenele lui nostradamus este o dovada ca nostradamus a prezis cu precizie,dar e greu de inteles,pentru ca eu il consider un mesager, doar atat nu un atotstiutor,un mesager al lui dumnezeu care este singurul atoatestiutor.in acea emisiune am auzit multe care s-au petrecut de atunci 11 septembre 2001, franta si germania nu vor fi deacord cu razboiul din irak 2003.criza mondeala de acum,exact 2008.nu stiu daca si celelalde invazia chineza 2020.sau in romania in deceniul urmator va aparea un mare intelept care va scoate romania din saracie,caci el vorbea de persoana care va fi foarte marcat de iubirea care are sa o aiba pentru o femeie,care il va schimba profund, si de o iubire pentru o alta femie care la lasat cand era mai tanar si o va intalni tarziu,coincidenta sau nu aceste lucrurui le-am vazut,chiea intelepciuni sa vezi cele doua laturi, partea buna si cea rea a interiorului fiecarui dintre noi.sa nu afirmi ceia ce nu esti si sa nu negi ceia ce stii
singurul care nu poate gresi este dumnezeu el vede tot si ne poate folosi ca pe unelte chiar ca profeti, daca meritam
prezicere exacta adica minciuna pe fata din flashuri sau vizualizari mai lungi (adica ceva de genu a halucinatilor puternice)nu poti prezice timpu exact data exacta nu de alta da nu ai si calendar integrat in creer sau pe pupila nu iti apare calendarul ci doar imagini
si plus de asta se vor uita
… ba Dumnezeu ne lasa sa alegem El nu se prea baga adica poate chiar de loc intelegeti si plus de asta inclin sa cred ca atatea religii zei inaintea Lui si alte nenorociri si pe urma “bang” apare Iisus Christos si se instaureaza in mare parte religia Israelitiilor adica ciudat ciudat de tot !!!
dumnezeul israelui era inaintea zeilor,zeii au fost invetati, dumnezeu a vorbit cu oamenii,lumea traeste in intuneric,ev. matei cap.24 vs.23 24.sau inventat multe religii ca lumea traeste in bezna, si nu vede lumina,adevarul hristos care nesilit de nimeni s-a dus sa moara pe cruce pentru noi,s-a sacrificat din mai multe motive;numai sangele unuia perfect curata inperfectiunea noastra,numai moartea unuia nemuritor rupea lantul mortii,drumul sacrificiului este principiul care sa-l urmam,(caci nu optinem nimic fara efort)el s-a sacrificat.despre nostradamus atata timp cat s-au petrecut cele ce a zis simnifica ca nu e un prooroc mincinos,dar atentie printre noi sunt uni care inventeaza spunand ca a zis nostradamus…
ba asta cu religia tu crezi ca din neolitic credeau oamenii in Dumnezeu mai greu de cand cu Iisus Christos de atunci a fost cunoscuta credinta intr-o mare parte a lumii aka Crestinismul ! sau sa zicem de pe vremea vedicilor nu chiar a celor din neolitic (echipa de box din neolitic
)) NOSTRADAMUS PUTE II FALS POATE NICI NU EXISTA II O IDENTITATE FACUTA ASA SA VEZI CAT DE PROSTI SUNT OAMENII CUM PUN EI BOTUL MASS-MEDIEI
) dati-mi o dovada concreta reala si tangibila ca exista nostradamus aka pirma carte a lui in original si facuta analiza ca sa vedem vechimea paginilor si a textului cu ADEVARAT nu doar din vorba ! ca vorba se duce ca vantu’ !!!!
fa rost de episodul cu vlaicu ionescu din emisiunea memoria exilului romanesc ,transmis in toamna lui 2000 la tvr1 sunt multe care s-au intamplat de atunci. vlaicu ionescu cred ca este singurul care a reusit sa explice perfect catrenele lui nostradamus.
oamenii intodeauna au cautat pe dumnezeu,de acea inventau fel de fel de zei, au cautat divinitatea,caci acesta este intunericul care traeste lumea nestiind adevarul cred ca si dumnezeu a fost invetat.teoria ca omul se trage din maimuta e falsa si absurda,nu se stie cine la omorat pe kenedi, dar ce a fost un milion de ani inaintea noastra.
dati-mi o dovada concreta reala si tangibila ca exista nostradamus aka pirma carte a lui in original si facuta analiza ca sa vedem vechimea paginilor si a textului cu ADEVARAT nu doar din vorba ! ca vorba se duce ca vantu’ !!!!
pai nu se stie cine l-a omorat pe kened dar se cunosc factorii pentru care l-au omorat pe kenedi … si cel ce zice de vlaicu ionesc sper ca nu imi era adresat mie raspunsul
) si daca da ai citit prima parte din comentariul acessta adica primul paragraf ca poate mai sus nu l-ai vazut frate a vorbi e usor a aduce dovezi mai greu deci … si yo vorbesc dar pot explica si am facut-o pana acum bine ma gandesc ! auzi de ce nu a prezis nostradamus de Nikola Tesla si impactul lui fenomenal asupra viitorului nostru aaaaaa pentru ca ii un fals nostradamus si sunt prezise doar fapte care sunt si in mass media relatate aaaaaaa da frate bine asa
)) nu de alta dar daca vezi docmunetaru’ cu Nikola Tesla iti dai seama ca ori ce fenomene natural se poate creea de om
) apocalypsa se poate mima mai perfect decat perfectul
) ba nu am ce zice lasati televizorul ca dauneaza grav sanatatii ! grav de tot !!!
Mai eu cred ca o existal NOSTRADAMUS el era un mare prezicator un oracolo foarte bun
Eu cred ce zicea el
Nu ati vazut ca el si-a prezis propria moarte:-/
El ne-o prezis si din era noastra asta
Nu am ce sa zi e un foarte mare oracol
politek cum poti crede in ceva ce nu exista ?auzi imi prezic si yo propria moarte LOL pai toti murim la un momendat!cocalarule!!!iti dai seama oracol
) dute si culcate hai ca este noapte nu lasa comentari aiurea pe aici !!!
dati-mi o dovada concreta reala si tangibila ca exis