Langa Copuzu de astazi, in urma cu peste doua milenii, regele getilor, Dromichete, si-a facut capitala si l-a adus in lanturi pe generalul macedonean Lisimah, mana dreapta a lui Alexandru cel Mare, dupa ce i-a infrant ostile. Si astazi se mai gasesc in pamant urme ale acelor timpuri, scormonite de localnici si de arheologi. Despre tracii pagani s-a scris ca (…) se fereau de carne si imbucau doar miere, lapte si branza, straduindu-se sa vietuiasca in pace cu vecinii, drept pentru care Strabon i-a numit capnobati (…), traind numai cu aerul pe care-l trag pe nari. Altii staruiau intr-o evlavie si mai fara de seaman, lipsindu-se de femei, ktistii, adica “cei care indreapta legile” strambate de cei nevolnici, o stirpe de slaviti mulgatori de iepe, mancatori de lapte si cei mai drepti dintre oameni, asa cum au fost descrisi tracii de Homer si de Herodot. In Piscul Crasanilor, in punctele Delus, Platou si Lutarie, s-au gasit urmele de dimensiuni impresionante ale unei cetati getice, despre care Vasile Parvan a afirmat ca este Hellis, Cetatea Soarelui, resedinta lui Dromichete. Tot aici,inscriptiile tracice plaseaza locul nasterii si copilariei GEMENILOR CERESTI(APOLLO SI ARTEMIS).Acest  loc sacru s a numit NETIN DAVA -”Cetatea Nasterii”si se afla pe malul apusean al lacului Saratuica ,in stinga Ialomitei.Si tot aici,pe teritoriul satului PIERSICA(Ialomita) se afla si locul unde se afla si OCHII GETILOR,la 10 km de Copuzu.

Legenda spune că atunci, la începuturile istoriei, regii traci, stăpânitorii Lânii de Aur din cântecele orbului Homer, domnitori şi peste lumea dunăreană, erau uniţi între ei de un jurământ tainic. O lege a tăcerii învelea acest jurământ pentru ca duşmanii să nu ştie ca ei îşi apărau împreună pământurile şi comorile. Vorbele vechi spun că, de fapt, triburile tracice de pe teritoriul României erau într-un fel unite prin înfrăţirea regală a conducătorilor, cu mult înainte de marele Burebista.

Cei aleşi, iniţiaţi în « Taina Jurământului » Tracii purtau ca semn de recunoaştere coifuri de aur sau de argint gravate cu semne anume, numai de ei înţelese şi ştiute. Dar asta ar însemna o răsturnare aproape totală a ceea ce se cunoaşte! Să fi fost spaţiul românesc leagănul unei culturi extraordinare, şi asta cu 3.000 de ani înainte de Hristos? O civilizaţie avansată, uluitoare, despre care nu se ştie încă nimic? Marii regi traci, cu nume uitate prin locurile în care s-a născut istoria, să fi fost uniţi şi prin legături de sânge? Să fi existat, poate, o dinastie tracogetă al cărei mister nu s-a gândit încă nimeni să-l dezlege? Iar coifurile din aur să fi fost într-adevăr semnul primei regalităţi din arcul carpatodanubiano-pontic? Cât e legenda aici şi cât e adevăr? Să existe oare, ca şi în cazul uluitoarei poveşti a Troiei lui Schillemann, un sâmbure de adevăr? Am enumerat doar câteva dintre teoriile şi întrebările care nu există în niciun manual de istorie. Puţini ştiu însă că, în România, au fost aduse la lumina câteva tezaure ce ar putea conţine un răspuns.

Au fost descoperite, pe rând, nu mai puţin de cinci coifuri tracice, lucrate integral din aur sau argint, care conţin, absolut straniu, aceleaşi motive şi au aproape aceleaşi însemne încrustate pe ele. Coifurile din aur au fost găsite la sute de kilometri distanţă unul de altul, în locuri diferite, dar toate datează din aceeaşi epocă predacică şi au asemănări uluitoare. Primul, cel mai cunoscut dintre ele, coiful de la Peretu, apoi cel din mormântul de la Coţofeneşti, încă unul descoperit la Cucuteni, lângă Iaşi, cel de la Agighiol, dezgropat tot dintr-un mormânt regal şi ultimul, cel mai enigmatic dintre toate, coiful găsit nu se ştie exact cum, pe malul Dunării, lângă Porţile de Fier. Acesta a şi dispărut în mod misterios din ţară, pentru a reapărea tocmai peste Ocean, într-unul dintre cele mai mari muzee ale lumii. Cinci coifuri din metal nobil care seamănă ca şi cum ar fi fost făurite de aceeaşi mână, deşi acest lucru este imposibil. Să fie ele semne ale legăturilor unei civilizaţii uluitoare şi asupra căreia nimeni nu s-a străduit să se aplece cu destul de multă osârdie, exact cum par să fie şi misterioasele cranii din cristal descoperite în şapte părţi ale Terrei?

FRATIA REGILOR GETI

Fixate pe hartă, locurile în care au fost descoperite coifurile din aur formează exact un arc de cerc între Carpaţi şi Dunăre, care începe din capătul sud-estic, de la Iaşi, trece prin Tulcea, prin Prahova, apoi Mehedinţi şi se închide în colţul sud-vestic al ţării, lângă punctul de intrare a Dunării în România, la Cazane. “Existenţa unei legături strânse între conducătorii triburilor tracice aflate la nord de Dunăre sau chiar şi cu cei de pe malul sudic, din Bulgaria de azi, ar putea părea, la prima vedere, speculativă, explica marele arheolog român, profesorul Vasile Boroneanţ, cel care a dezgropat tezaurul din aur de la Hinova şi al cărui elev, Emil Moscalu, supranumit “aventurierul arheologiei româneştii a adus la lumină coifurile din mormintele de la Peretu şi Agighiol şi a urmărit primul “teoria Jurământului Traci. “Eu cred că civilizaţia traco-getică din zona dunăreana existenţa aici în urma cu 3.000 de ani era nebănuit de dezvoltată. Atinsese o amplitudine deosebită de ritual specific, religios şi războinic, era stratificată chiar instituţional, sunt dovezi uimitoare ca aveau sisteme de comunicare paleoalfabetice, nedescifrate încă, şi puteau fără discuţie să fabrice propriile obiecte de podoabă necesare acestor ritualuri.

Chiar obiecte absolut deosebite, unicat, cum sunt coifurile şi chiar marele tezaur, despre care eu cred că era de producţie autohtonă, fiind prădat ulterior de populaţiile migratoare care au trecut pe aici, şi nu fabricat de aceştia, aşa cum se crede acum. Dovada complexităţii nebănuite a lumii tracice este existenţa obiectelor uimitor de importante şi de complexe descoperite în necropolele din acea perioadă, cum sunt chiar coifurile din aur şi alte piese de tezaur mari, dar şi marea asemănare stilistică a motivelor de pe coifuri, mai cu seamă că ele se regăsesc într-un spaţiu atât de întins, din Moldova până în Banatul de azi, pe toată curbura arcului carpatic. Lumea tracă avea fără îndoială legături cu lumea exterioară, dar existau şi legături între conducătorii triburilor, legături de ajutor reciproc şi de apărare. Uluitorul coif dezgropat la Peretu este inconfundabil. Imaginea lui o cunosc şi copiii de şcoală. Aproape 800 de grame de argint aurit masiv, împodobite cu motive ciudate. Simboluri de animale gravate pe apărătorile obrajilor şi pe partea din spate, iar fruntea lată, prelungită de doi ochi mari, fascinanţi, şi încruntaţi a neînduplecare. Simboluri a căror semnificaţie nu a putut fi încă descifrată. Dar, straniu, aceeaşi privire hipnotică data de ochii supradimensionaţi se repetă identic pe coiful de la Coţofeneşti, din Prahova. Un kilogram de aur pur de 24 de karate, parcă lucrat de aceeaşi mână şi folosind aceleaşi simboluri. Al treilea coif este tot din aur şi are, ca şi celelalte, tăieturi identice în zona urechilor, aceleaşi reprezentări de animale fantastice şi, cu toate că-i lipseşte partea din faţă, se ghiceşte acolo începutul ochilor uriaşi, fabuloşi. Acesta a fost dezgropat aproape de capătul nordic al ţării, la Cucuteni.

Din intamplare sau dinadins, marile descoperiri arheologice din Romania sunt tinute in umbra, dosite, minimalizate sau tratate cu indiferenta, desi existenta lor vorbeste despre o civilizatie precrestina uluitoare, care ar face mandria oricarei tari. Avem nevoie de recunoastere internationala? Istoria ne-o ofera din plin.
Cavalerii purtatori de coifuri de aur au trait si au locuit chiar aici, pe locurile unde noi astazi mergem in viteza cu masina sau trenul, unde construim blocuri si sosele, pe unde ne atintim privirea in gol, fara sa vedem nimic altceva decat camp, dealuri sau iarba. Apoi, cineva baga din intamplare plugul mai adanc in pamant si deodata ies la iveala comori, campurile se umplu de vechi sate tracice, dealurile de cetati si iarba e roasa de animale fantastice cu pene si solzi. Trei dintre cele cinci coifuri au fost descoperite intamplator de tarani: Iasi, Prahova si Teleorman. Despre cel de la Tulcea, descoperit in 1930, se stie ca era intr-un mormant asemanator celui din Teleorman, in care capetenia a avut alaturi nu doar caii si carul, dar si sotia. Cel mai putin se stie despre descoperirea coifului de la Portile de Fier: a aparut pur si simplu, prin 1913. Coiful din argint aurit este aproape necunoscut in Romania, fotografia lui fiind publicata, pentru prima data, abia in 1963. In 1969, el va fi incadrat de marele istoric si arheolog Dumitru Berciu, in celebrul sau studiu despre arta traco-getica. Ce se stie cu siguranta este ca imediat ce a fost descoperit a fost scos din tara. Asa a ajuns in Colectia Trau din Viena, si de acolo in America. Acum se afla la Metropolitan Museum din New York…