Misterele aurului romanesc

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)

Istoria căutării şi prelucrării aurului în spaţiul carpato-danubiano-pontic este una deosebit de veche – preistorică. Puţini români ştiu că ţara lor a avut şi încă are unele dintre cele mai mari rezerve de minereuri aurifere între toate ţările lumii. De la împăraţi persani şi romani, la împăraţi habsburgi, de la lideri comunişti până la proiecte miniere moderne dezvoltate de companii internaţionale, saga metalului galben pare a fi departe de sfârşit.

Pe baza mai multor studii detaliate, se poate afirma că exploatarea aurului din zăcămintele de la Roşia Montană, Căraci şi Câinel, a început încă din timpuri preistorice.

Între popoarele antice, primii care au fost atraşi ca un magnet de aurul dacilor nu au fost romanii, aşa cum se crede în mod obişnuit, ci primele triburi de greci, care, în migraţia lor spre teritoriul de astăzi al Greciei, au trecut prin Munţii Apuseni, unde au jefuit zăcămintele de aur local, din care şi-au făurit monede. Unele studii istorico-lingvistice au sugerat chiar că termenul vechi grecesc pentru aur – khrūsos – ar veni de la numele Crişurilor, râurile noastre care străbat ţinuturile aurifere. Alte cercetări susţin că primele monede de aur greceşti conţineau acelaşi tip de aur cu cel extras şi astăzi din Apuseni.

Pe lista invadatorilor ahtiaţi după aurul din Apuseni au urmat, la rând, străvechii perşi. Herodotus, Părintele Istoriei, relata în scrierile sale cumm împăratul Darius, fiul lui Hystaspes, stăpânitor al tuturor perşilor, a pornit război împotriva triburilor dacice ale agatârşilor, care locuiau în Munţii Apuseni, îndeosebi pe malurile Mureşului de astăzi, pentru a-i jefui de aur, fiindcă această ramură a daco-geţilor se desfăta în podoabe de aur.

Faima minelor de aur ale Daciei a străbătut, astfel, Antichitatea până în epoca dominată de prezenţa Imperiului Roman. În lumea antică, aurul era adevăratul motor care grăbea căderea unei civilizaţii sau dezvoltarea alteia. Primele încercări de cucerire a minelor aurifere ale dacilor au apărut încă din perioada împăratului Domiţian. Dar cucerirea a fost desăvîrşită de Traian.

Acesta din urmă era ambiţiosul fiu al unui comandant de legiune de origine hispanică (celtiber). Ajuns, în cele din urmă, împărat, datorita calităţilor sale militare, Traian moşteneste o Romă sărăcită de cheltuielile fără măsură ale lui Domiţian şi ai cărei cetăţeni erau înglodaţi în datorii. Veştile despre aurul din munţii dacilor nu mai reprezentau de multă vreme o noutate. Pentru Imperiul Roman, ajuns aproape de apogeul politicii sale expansioniste, cucerirea Daciei şi instalarea legiunilor în munţii săi ar fi reprezentat un fapt de maxim interes strategic. Aceasta deoarece, pe lângă jefuirea strămoşilor noştri de aurul şi argintul strânse în generaţii, Roma ar fi stabilit astfel, la graniţa de răsărit, un avanpost important împotriva atacurilor venite din partea dacilor liberi aliaţi cu popoarele iraniene precum sarmaţii, sciţii si roxolanii, după cum avea să o demonstreze mai târziu Istoria.

După celebra trădare a lui Bicilis, despre care unele surse istorice spun că era un scrib grec care făcea parte dintre apropiaţii regelui Decebal, şi nu o căpetenie dacă trădătoare, spre Roma urmau să mărşăluiască mii de care încărcate cu peste 160 de tone de aur pur şi 300 tone de argint!

În cei 166 ani de ocupare romană a Apusenilor, mineritul local al aurului s-a dezvoltat prin noi metode tehnologice de extragere şi prelucrare a preţiosului metal.

Există date istorice care dezvăluie faptul că, pe întreaga perioadă a ocupaţiei romane, nu mai puţin de 500 tone de aur şi 950 tone de argint au părăsit Dacia pentru a consolida economic Imperiul Roman.
În acest scop, romanii au adus în zonă coloni de origine traco-iliră, specializaţi în prelucrarea aurului. Minele erau conduse de un funcţionar numit chiar de împărat, denumit Procurator Aurarium, a cărui reşedinţă era în Zlatna.

Mai târziu, ungurii, turcii, austriecii şi ruşii au fost exploatatori şi jefuitori ai aurului din zăcămintele noastre.
Puţini români ştiu că oraşe pe care astăzi le admiră cu un sentiment de frustrare şi invidie, oraşe precum Budapesta, Viena, Roma, Istambul, Sankt Petersburg şi Moscova, au fost construite, în măsură mai mică sau mai mare, şi cu aur extras din zăcămintele noastre. După exploatarea zăcămintelor de către romani, a urmat o perioadă de pauză de circa 1.000 de ani, după care regii maghiari, urmaţi de imperialii austrieci de origine habsburgică, au reluat jefuirea aurului din Apuseni şi Maramureş. Conform unor documente istorice, într-un interval de doar 64 de ani, austriecii au scos din Transilvania o cantitate de 10 tone de aur.

[toggle_box title="Cine a fost Koson ?" width="600"]

Cine este oare acest Koson, care isi bate banii in aur curat si-si are inscris pe ei numele cu caractere elenesti? Ce simbolizeaza vulturul ce tine o coroana in gheare – imagine ce apare pe toate monedele de acest tip descoperite pâna in prezent? O vreme, ipotezele au plutit in gol, datorita precarelor izvoare documentare referitoare la perioada istorica in care circula aurul batut de dinastul enigmatic. Sa fi fost emisi acesti aureos in centre greco-romane din Etruria sau Bithinia? Ori in monetaria vreunei cetati eline din partile Pontului? Asemenea ipoteze au fost inlaturate, pe masura ce in orizontul cercetarii s-au infatisat, grupate, o serie de date ce proiectau o lumina revelatoare. S-a stabilit astfel ca monedele Koson sunt imitate dupa monede ale Cetatii Eterne: a fost luat ca model un denar roman emis in anii 43-42 i.e.n. de catre Quintus Caius Brutus, moneda ce purta pe una din fete aceeasi imagine – un senator flancat de doi lictori – pe care o regasim pe reversul monedelor descoperite in Transilvania. Acestea din urma se infatiseaza in doua variante: una in care legenda este redata corect, alta in care inscriptia este stilizata, semn ca cel ce batea moneda nu intelegea sensul ei. Fenomenul este caracteristic pentru emisiunile monetariilor geto-dacice din perioada anterioara lui Burebista si chiar din deceniile urmatoare. Exista premise puternice care indreptatesc concluzia ca piesele de aur cu legenda amintita au fost emise de un rege dac, Koson, care si-a exercitat autoritatea in perioada urmatoare destramarii regatului unitar inchegat de Burebista. Aceasta identificare are ca suport si un text al istoricului Suetonius. in relatarea sa privind „Viata celor doisprezece cezari”, istoricul latin pomeneste de faptul ca imparatul August a fost invinuit ca planuia sa faca o alianta de sânge cu regele getilor, Cotiso. S-a stabilit, cercetându-se mai vechi manuscrise ale relatarii, ca initial capetenia geta era numita de catre Suetonius pe adevaratul nume, Koson. Urmarind repartitia geografica a locurilor unde au fost descoperite tezaure alcatuite din monede sau piese izolate de acest tip, constatam ca densitatea maxima se inregistreaza in aria cetatilor dacice orastiene, zona unde isi avea, probabil, resedinta getul Koson-Cotiso, a carui prietenie vroia sa si-o câstige chiar August, conducatorul celui mai puternic stat al lumii din pragul erei noastre. Aurul lui Koson va stârni iar vechile si, de ce sa nu recunoastem, captivantele povesti despre comorile tainuite ale regelui Decebal. O astfel de descoperire s-a produs tot in valea Streiului, in primii ani ai secolului al XlX-lea. Pe dealul Aninisului, pe la inceputul toamnei lui 1803, un bâietandru, Ilisie pe nume, tot sfredelind pamântul cu un toiegel, a scos la iveala din pamânt „un galben”.

Tatal sau, Arimie Popa, chemat de fecior, a inceput sa sape sub bolta de frunzis a unui fag bâ!rânv unde copilul descoperise moneda. Râvna i-a fost rasplatita, intr-o singura noapte, ferindu-se de ochi iscoditori, a izbutit sa adune in caciula o avere: 246 de galbeni. Ostenind cu sapa in noptile urmatoare, in acelasi norocos colt de padure, Arimie – nume de poveste! – a mai aflat in ascunzis un numar de galbeni, aproape intreit cât adunase prima oara. Când sa plece, a vazut, s u i s-a nazarit ca vede, itindu-se printre tufarisuri chipul i nui vecin ce-1 pândea. Ce gând s-o fi iscat atunci in mintea lui Arimie? E greu de stiut. Fapt e ca a doua zi, vrând poate sa preintâmpine denuntul, a luat drumul Albei pentru a preda stapânirii o parte din galbenii descoperiti pe dealul Aninisului. Restul aurului i-a ascuns in loc ferit si nimeni nu a mai ijtiut ce soarta a avut banetul. Ametioarea -este despre omoara descoperita de Ilisie porcarul s-a raspândit ca focul prin porumbistele uscate, infierbântând mintile oamenilor din mai toate satele megiese. Multi barbati si-au lasat atunci plugul in tarina si, fara a-si lua macar merinde, au plecat sa sape intre fagii si aninii de pe dealuri. Unii au fost norocosi, ca preotul din Vâlcelele-Bune, care, tot scormonind cu sapaliga pamântul padurii, a dat peste o ulcica in care se aflau patru sute de galbeni, galbeni târa zimti, purtând pe una din fete imaginea unui hultan cu aripile deschise, parca vroind a-si lua zborul. Vânatori de comori au aparut cu zecile, cu sutele. O gazeta din acel timp, evocând amploarea puhoiului de oameni ce invadase padurea, arata ca „se adunase multime cum numai la bâlci se inghesuie lumea. Târgoveti, fete bisericesti, ciobani si tarani desculti ce batusera calc lunga pâna la. Ocolisul Mic. Ei veneau din sate departate, vuind de ametitoarea stire muntii Orastiei si Hategul tot…” Un carbunar, originar pare-se din Sibisel, a fost mai daruit de noroc decât toti ceilalti: el a descoperit, in alt loc, un tezaur alcatuit din aproape o mie de „guldeni” – de fapt monede dacice, dintre care multe purtau acelasi simbol, vulturul, precum si legenda Koson scrisa cu caractere grecesti. Dupa cum au mai fost si alti sateni care, tot sapând la intâmplare – cei mai multi pe culmile Gradistei Muncelului – au descoperit fie arginti, fie monede dacice batute in aur.

Intr-una din cetatile din muntii Orastiei, unde se crede ca au gasit romanii „Comoara lui Decebal”, in ultimele patru secole au fost aduse la lumina mai multe tezaure importante. Unul, alcatuit din câteva mii de monede de aur si o seama de obiecte de podoaba, a fost descoperit in 1543. Alte doua – in prima decada a secolului al XlX-lea. Acestea din urma, potrivit documentelor ce fac referire la descoperirea lor, cuprindeau 2.143 monede de aur. O parte din tezaur a fost preluata de monetaria imperiala din Alba lulia si – e greu de crezut, dar asa s-a intâmplat! – anticele monede au fost transformate in lingouri. Printre ele se aflau piese de o deosebita valoare istorica si numismatica; purtând numele enigmaticului Koson. Daca insemnam pe harta locurile unde au fost descoperite tezaure cuprinzând fie monede Koson, fie „sloiuri” de aur si argint, constatam ca ele se inscriu intr-un cerc cu o raza de circa 25 kilometri, in perimetrul respectiv se includ o parte din muntii Orastiei, antica cetate a dacilor, Sarmizegetusa, si un lung segment din cursul Strdului. Monede cu aceeasi legenda au fost aduse la lumina, de asemenea, in hotarul comunelor târnavene Cezma si Axente Sever, precum si in Oltenia si Banat. In ce imprejurare si când au fost incredintate pazei pamântului aceste comori? Istoricii nu se pot pronunta inca. Pe de o parte, fiindca pâna in prezent nu exista alte referinte documentare despre dinastul dac, pe de alta parte fiindca, in covârsitoare majoritate a cazurilor, tezaurele au fost gasite mai mult sau mai putin intâmplator, vânatorii de comori tainuind fie locul descoperirii, fie cantitatea reala a monedelor si podoabelor, de aur descoperite. Cum nu a fost semnalata nicaieri prezenta conexa si a altor monede ulterioare, ca data de emisie, celor batute de urmasul lui Burebista, este de presupus ca miile de monede tip Koson au fost ascunse in vremuri tulburi, cu mult inainte de a se fi dezlantuit razboiul final intre Nerva Traian si Decebal. Legenda calatoare prin milenii cu privire la comorile ascunse ale regelui Decebal a jucat un rol neasteptat, forta ei mobilizatoare prilejuind o extraordinara descoperire. Sapaturile faute pe muncelul Gradistii de catre cautatorii de comori au avut darul de a deschide o prima poarta cercetarilor stiintifice ce au urmat in cuprinsul muntilor Orastiei. Nimeni nu banuise pâna atunci ca sub radacinile arborilor multiseculari dormea, acoperita de timp, o straveche si neasemuita zidire, a carei revenire sub soare va lumina puternic timpul când sub cerul getic se inaltau, cu minunata stiinta, edificii de piatra de asemenea amploare, incât cronicarii acelor vremi spuneau ca oamenii Carpatilor, dacii „zidesc muntii”.

Arheologii au înlaturat tarâna ce s-a tot cernut la Gradistea Muncelului, descoperind Sarmisegetiza dacilor. Multe generatii de cercetatori si-au investit viata si efortul inteligent pâna când s-au deslusit toate zidirile – fortificatii uriase, palisade de piatra, vaste terase taiate in stânca vie, intarite cu blocuri de calcar si andezita temeinic ingemanate, sanctuare a caror constructie nu numai ca vadeste o viziune originala, dar prin particularitatile ei a oferit si ofera inca istoricilor, matematicienilor si astronomilor un vast registru de studii, ca si temeiuri pentru o seama de interesante ipoteze.

[/toggle_box]

Misterele aurului românesc

Orice geolog cu experienţă în domeniu ne va spune că zăcămintele aurifere apar sub două forme principale: aurul de filon şi cel aluvionar. Iniţial, toate zăcămintele s-au format în straturile de pământ şi rocă, fiind dispuse în filoane. În urma procesului natural de eroziune, determinat de apa ploilor, care desprindea mici fragmente de aur şi le transporta în pâraie şi alte cursuri de apă, apărea aşa-numitul aur aluvionar. Dacii au exploatat, în prima fază, aurul aluvionar, cu ajutorul blănurilor de oaie puse de-a curmezişul râurilor. Miţele de lână ale blănurilor aveau proprietatea de a reţine micile fragmente de aur, mai grele, lăsând să treacă majoritatea celorlalte impurităţi aduse de apă.

Conform informaţiilor publicate de dr. Bogdan Constantinescu, fizician şi cercetător ştiinţific principal al Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară “Horia Hulubei” din Bucureşti, aurul actual din Transilvania se găseşte aliat cu mult argint, până la 20% din compoziţie, fapt care-i conferă o culoare deschisă. Există, de asemenea, un obiect de aur dintr-un mormânt egiptean descoperit la Abydos, vechi de peste 4.000 de ani. Obiectul este compus din aur de culoare roşiatică, combinat cu telur şi stibiu. Telurul a fost descoperit într-un mineral din ţara noastră, fiind separat, pentru prima dată în lume, în anul 1782, din compuşii auriferi de la Săcărămb.

Am fost o ţară foarte bogată în aur, iar aurul aluvionar, de râu, se găsea în cantităţi importante în aproape toate râurile, până în perioada medievală târzie. Credeţi sau nu, dar majoritatea râurilor noastre erau, în trecut, aurifere. Argeşul, Dâmboviţa. Oltul, Siretul , Buzăul şi toate râurile din Ardeal şi Moldova aduceau cantităţi mari de aur. Dimitrie Cantemir relatează, în “Descriptio Moldaviae”, despre comunităţile de ţigani care erau lăsate de voievozi să culeagă, pur şi simplu, aurul din râuri, cu condiţia ca aceştia să-i plătească în fiecare an soţiei domnitorului o dare de 5 ocale de aur (adica 5 kilograme de aur). Un călător italian prin Moldova acelor vremuri relatează despre şatre de ţigani aurari care erau obligate să plătească o dare de 15 ocale de aur, ceea ce ne face să credem că unele cursuri de apă conţineau cantitaţi mai mari de aur decît celelalte.

Cadrilaterul de Aur

Astăzi, majoritatea rezervelor naţionale de aur sunt cantonate în Munţii Metaliferi (nume deloc întâmplător pentru aceşti munţi situaţi în sudul Apusenilor), în cadrul aşa-numitului Cadrilater de Aur, o suprafaţă de aproximativ 500 kilomteri pătraţi, încadrată între localităţile Săcărâmb, Căraci, Zlatna şi Baia de Arieş.
Maximul de extracţie auriferă din acest perimetru a fost atins în perioada Imperiului Austro-Ungar. Îndeosebi în intervalul de timp cuprins între sfârşitul secolului al XVIII-lea şi anul 1918, când Ardealul a revenit unde-i era locul, adică la patria-mamă, se estimează că de aici s-a exploatat o cantitate record de aur, în ciuda mijloacelor tehnice rudimentare.

Mineritul de adâncime se practica îndeosebi în raza localităţilor Săcărâmb, Crăciuneşti, Câinel, Ruda-Bran, Căraci, Baia de Criş, Ţebea, Almaşul Mare, Zlatna, Roşia Montană, Vulcoi Corabia şi Baia de Arieş. Mineritul se făcea doar prin forţa braţelor, minereurile bogate în aur fiind desprinse cu târnăcoape din măruntaiele muntelui şi încărcate în coşuri de răchită aşezate pe catâri. Minereul era mărunţit în celebrele şteampuri cu apă, după care era colectat pe ţesături din lână sau blănuri de oaie, ca pe vremea dacilor.

Exploatarea industrializată a ceea ce mai rămas din rezervele de aur ale Apusenilor a luat proporţii în perioada regimului comunist. Nicolae Ceauşescu a dat un ordin strict de extragere a unor cantităţi cât mai mari de aur; dacă în perioada interbelică se extrăgeau doar doua tone de aur anual, Ceauşescu a ordonat extragerea a patru tone pe an, deşi cheltuielile finale erau de zeci de ori mai mari decît valoarea pe piaţă a aurului la acea vreme.

Revenind în prezent, la situaţia rezervelor de aur rămase în Apuseni, Maramureş sau Banat, descoperim o întreagă industrie internaţională de exploatare a aurului care se îndreaptă cu paşi mărunţi, dar perseverenţi, spre Munţii Apuseni şi care ar putea transforma România in cel mai mare producător de aur european.

 

Misterele aurului romanesc, 10.0 out of 10 based on 1 rating

Share Button

(Articol citit de 597 ori, 1 vizite astazi)....... Newsletter

1 comentariu

Loading Facebook Comments ...

#1vlad8 noiembrie 2011, 21:00

super fain

VA:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VA:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Adauga comentariu

Nickname:
E-mail:
Website:
Comentariu:


+ noua = 18

Alte articoleinapoi la pag. principala

Misterele mortii unor scriitori romani

Misterele mortii unor scriitori romani(0)

Au fost anchetaţi, umiliţi, torturaţi şi aruncaţi în închisorile regimului comunist. Aceasta a fost soarta multor intelectuali din cultura română. Unii dintre ei au murit chiar în timpul detenţiei sau la scurt timp după eliberare. Alţii au supravieţuit dar au trăit cu domiciliu forţat, urmăriţi de Securitate. Nesupunerea faţă de sistem a atras după sine

Top locuri bantuite din Bucuresti

Top locuri bantuite din Bucuresti(0)

Fantoma lui Eliade din “Casa sângelui negru” Pe strada Mântuleasa, la numărul 33, a locuit Mircea Eliade. Din 1948 această casă nu a mai fost locuită şi a fost numită “Casa sângelui negru”. Umbla zvonul că fantoma lui Eliade nu a părăsit niciodată casa, alte legende spun că tocmai casa bântuită l-a inspirat pe acesta

Top legende urbane ale Bucurestiului

Top legende urbane ale Bucurestiului(0)

Termenul urban legend (legendă urbană) a fost folosit prima dată în anul 1968, de către folcloristul american Richard Dorson, care definea legenda urbană ca o povestire modernă care nu s-a petrecut niciodată și este povestită ca și cum ar fi fost adevărată.   Ambulanțele care fură copii pentru recoltare de organe În anul 2011, la

Secretele istoriei : Miselav

Secretele istoriei : Miselav(0)

In urmă cu patru ani presa vâlceană era plină de relatări entuziaste referitoare la posibila descoperire în localitatea Titești a mormântului Mișelav. Deși controversa pe tema identificării mormântului nu s-a încheiat nici astăzi, mulți cititori s-au trezit că se vorbește despre un personaj al cărui nume nu le spunea nimic. Deci cine a fost Mișelav?

Extraordinara descoperire care adanceste misterul Tablitelor de la Tartaria

Extraordinara descoperire care adanceste misterul Tablitelor de la Tartaria(0)

O descoperire recenta datorata brasoveanului Cristian Pintilie a scos la lumina, nu departe de „Ganditorul” de la Hamangia, un inel gravat cu aceleasi simboluri prezente si pe misterioasele tablite de la Tartaria despre care el crede ca ar putea certifica autenticitatea acestor artefacte milenare. La fel cum astronomii amatori descopera comete si asteroizi pe care

citeste

Aboneaza-te prin Feedburner !

Introdu adresa de mail pentru a primi noutati.

Join 96 other subscribers

Articolele saptamanii

Top articole

Contacte si Informatii

Retele sociale

Cele mai populare categorii

© 2013 Magazin Cultural Ştiinţific All rights reserved.

Citește mai multe:
"Cimitirul Diavolului"din Siberia.Meteoritul Tungus. [ + Video ]

Vegetatia locului este saracacioasa, nu traiesc animale aici iar oamenii care se intampla sa tranziteze regiunea acuza "din senin" migrene...

Dacii_liberi_
Noi nu suntem urmasii Romei. Un excelent documentar.

"Sarbatoarea romanilor, cu placinte, vin si distractii luate pe gratis de la daci, a durat 123 de zile. De fapt,...

Superfurtunile solare
Superfurtunile solare

Într-o joi, pe 1 septembrie 1859, Richard Carrington, de meserie berar, dar şi astronom amator, în vârstă de 33 de...

Astronomers 'Weigh' Heaviest Known Black Hole in our Cosmic Neighborhood
A fost descoperită cea mai mare gaură neagră din Univers!

Cea mai mare gaură neagră din Univers cunoscută până în prezent, suficient de mare pentru a "înghiţi" întregul nostru sistem solar, a...

Legenda Dochiei.

Numele pare a proveni din calendarul bizantin, care pe 1 martie celebra Sfanta Martira Evdokia. Zilele Babelor sunt de obicei...

Închide