Descopera Romania : Peştera cu cristale din mina Farcu

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (4 votes cast)

Peştera cu cristale din mina Farcu, unică în ţară, a fost amenajată pentru vizitare şi va fi inaugurată vineri, 22 iunie, de către reprezentanţii Centrului pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor şi ai Primăriei comunei Roşia, informează Agerpres.

Descoperită în anul 1987 de către un miner, în timpul lucrărilor la o galerie, peştera cu cristale de calcit, albe, strălucitoare, a fost vandalizată de-a lungul timpului, în perioada de exploatare masivă a bauxitei. Astăzi face parte din situl Natura 2000 Defileul Crişului Repede – Pădurea Craiului.

După amenajarea peşterii, turiştii vor putea admira minunatele cristale, chiar şi de un metru lungime, vor putea vizita un muzeu minier, o sală de concert şi o rezervaţie naturală. Traseul în peşteră se va face cu un trenuleţ electric, iar ieşirea, cu liftul pe o dolină.

Potrivit lui Paul Iacobaş, de la CAPDD Bihor, valoarea totală a lucrărilor de amenajare efectuate sunt de aproximativ 60.000 de euro.

Evenimentul de lansare a Peşterii cu Cristale va avea loc vineri, la ora 13, pe platoul de la intrarea în Peştera Farcu, aflată în apropierea comunei Roşia. Evenimentul este destinat reprezentanţilor mass-media, autorităţilor publice locale, partenerilor şi finanţatorilor proiectului, urmând ca deschiderea peşterii pentru publicul larg să aibă loc în perioada imediat următoare, după finalizarea tuturor testelor tehnice.

Deschiderea peşterii face parte din proiectul ‘Metode inovative de valorificare a capitalului natural în situl Natura 2000 Defileul Crişului Repede – Pădurea Craiului’, finanţat de GEF Small Grants Programme, Programme Assistant şi Primăria Roşia.

**

Comuna Roşia este aşezată la limita Munţilor Pădurea Craiului, cu Dealurile Pădurii Craiului, la o altitudine de la 400 m la circa 785 m. Comuna Roşia este localizată pe versanţii dealurilor Roşiei şi în zona de luncă a pâraielor care străbat aceste dealuri. Acestea sunt acoperite cu păduri de foioase şi răşinoase, păşuni şi vârfuri de stânci golaşe, iar în masa clacarelor sunt prezente lentilele de bauxită; în zonă a fost prezentă o intensă activitate minieră pentru extragerea bauxitei.

Zona deluroasă este fragmentată de cursurile şi afluenţii a numeroase pâraie şi văi: pârâul Sodoleş, pârâul Şoimuşurilor, pârâul Strâmtura, pârâul Topliţa, valea Cuţilor, valea Pietrei Negre, valea Pietrei Albe, valea Lazurilor etc., care formează chei adânci, cum sînt: CheileAlbioarei, Cheile Lazurilor şi Cheile Văii Cuţilor care sînt de un pitoresc deosebit. Aceste dealuri sunt alcătuite din calcare unde de-a lungul sutelor de ani apele infiltrate în subsol au format peşteri şi avene de un pitoresc deosebit, amintind aici Peşterile: Ciur-Izbuc, Ciur – Ponor, Peştera Vacii, Peştera Gruieţ, care prin Legea nr. 5/2000 – monumente şi rezervaţii ale naturii sunt nominalizate ca zone protejate. Dealurile au prezente la partea superioară şi pe versanţi depuneri argiloase care în urma ploilor abundente sînt predispuse la alunecări active sau potenţial alunecător, afectând 4 zone principale, drumul judeţean şi drumurile comunale care leagă cătunele cele mai populate, cât şi gospodăriile de la baza dealurilor sau cele amplasate în apropierea văilor.

Descopera Romania : Peştera cu cristale din mina Farcu, 10.0 out of 10 based on 4 ratings

0 comentarii

Adauga comentariu

Nickname:
E-mail:
Website:
Comentariu:

Alte articoleinapoi la pag. principala

Boteitul oilor în Vrancea

Boteitul oilor în Vrancea(0)

Tradiţia transhumanţei, veche de peste 500 de ani, se păstrează în comuna Negrileşti, Vrancea. Ca în fiecare an, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, a avut loc spectacolul boteitului la oi, sau urcarea oilor la munte cum i se mai spune în popor, la care ciobanii au negociat cu proprietarii animalelor preţul. Practic, are

Rohmani, blajinii din altă lume

Rohmani, blajinii din altă lume(0)

In credinţa populară, în lunea după Duminica Tomei se sărbătoreşte Paştele Blajinilor. În folclor, Blajinii mai sunt cunoscuţi şi sub numele de Rohmani. Se  zice că trăiesc cu femeile lor numai 30 de zile pe an, în vederea procreaţiei, că sunt incapabili de a face rău şi s-ar afla dincolo de lumea văzută, “pe unde

Mistere din România : Vârful Gugu

Mistere din România : Vârful Gugu(0)

Un masiv înconjurat de mistere încă neelucidate aprinde imaginaţia a sute de turişti, care vin anual să viziteze unul dintre cei mai ciudaţi munţi din Valea Jiului. Este vorba despre Muntele Gugu, sau Vârful Gugu cum este cunoscut, despre care se spune că, la anumite ore din zi, dispare privirii. Misterul se adânceşte şi mai

Tunelul secret de sub Mănăstirea Cozia

Tunelul secret de sub Mănăstirea Cozia(0)

Mănăstirea Cozia, locul de mormânt al voievodului valah Mircea cel Bătrân şi unul dintre punctele de maximă atracţie a vizitatorilor din lumea întreagă, a fost mereu un izvor de legende. Una dintre cele mai interesante este ţesută în jurul unui tunel misterios care pleacă din interiorul bisericii, trece pe sub Olt şi ajunge pe malul

Descoperă România : Castelul Karolyi

Descoperă România : Castelul Karolyi(0)

Construcţia Castelului Karolyi a stârnit numeroase controverse în rândul nobilimii, care la vremea construcţiei sale era împotriva finalizării acesteia, fiind nevoie ca înşusi regele Matei Corvin să intervină pentru a aplana conflictul iscat. Legendele care s-au ţesut în jurul său, care dăinuie şi astăzi, dar şi pasajele secrete descoperite aici, fac din Castelul Karolyi un

citeste
Add to Google

Primeste pe mail cele mai noi articole . Aboneaza-te !

Introdu adresa de mail pentru a primi noutati.

Join 28 other subscribers

RSS Omae.ro

  • Rromales TV emite la Paris
    Lansată în septembrie 2012, la Paris, Sutka TV este “prima televiziune dedicată exclusiv romilor”, potrivit patronului ei, Andrijano Dzeladin. “Este prima televiziune din lume dedicată romilor, am investit în ea...The post Rromales TV emite la Paris appeared first on Omae.ro. […]
  • Dineu cu proşti
    Spectacolul prezentat pe scena Teatrului Naţional are legătură cu articolul meu doar în măsura in care face trecerea , involuntară si total întâmplătoare, către o altă ştire de care era...The post Dineu cu proşti appeared first on Omae.ro. […]
  • Ponta intră în muzica făcută cu gura
    Victor Ponta a primit in dar un tulnic. Aflat in vizită în localitatea Nereju, Vrancea, Victor Ponta a primit în dar un obiect mai puţin obişnuit, de la o persoană...The post Ponta intră în muzica făcută cu gura appeared first on Omae.ro. […]
  • Ce magnifica manipulare !
    Basescu s-a dezis de PDL. Uraste PDL, s-a lipit de MP. (Miscarea Populara, nu Military Police ) Ii injura pe fostii pedelisti, le da la muioaca !   Pauza. Intre...The post Ce magnifica manipulare ! appeared first on Omae.ro. […]
  • Mănâncă ieftin dar se cacă scump !
    Cred că toţi ne dorim să mâncăm într-un restaurant de 5 stele , serviţi ca la carte. Şi ne dorim ca asta să se repete cât mai des, odată ce...The post Mănâncă ieftin dar se cacă scump ! appeared first on Omae.ro. […]

Posturi populare

Contacte si Informatii

Retele sociale

Cele mai populare categorii

© 2013 Magazin Cultural Ştiinţific All rights reserved.

%d bloggers like this:
Mai multe despre Descopera Romania, mina Farcu, Peştera cu cristale, Peştera cu cristale din mina Farcu
calendar popular romanesc
Zilele nefaste ale acestei saptamani, conform Calendarului Popular

De luni am intrat în ultima săptămână importantă a Calendarului Popular, în care fiecare zi aduce restricţii şi temeri, patroni...

muntii-rarau
Descopera Romania : Muntii Raraului

O drumetie in Muntii Rarau ofera calatorului ambianta plina de autentice frumuseti carpatine, in care brazii si molizii aduc farmecul...

bucuresti2moaraluiassan
Descopera Romania : Moara lui Assan

Moara lui Assan, construită în anul 1853, este prima moară cu aburi din România. Moara se află în București, în...

morile de apa Rudaria1
Descopera Romania : Paradisul morilor de apă de la Rudăria

La Rudăria se află una dintre cele mai mari colecţii de mori de apă din lume. Comuna Eftimie Murgu pare...

ski_dragus_manastirea_sambata
Descopera Romania : Schiaza la pret redus langa Manastirea Sambata

Amatorii sporturilor de iarnă, care s-au plictisit de pârtiile de pe Valea Prahovei şi din Poiana Braşov, au o alternativă,...

Închide