De luni am intrat în ultima săptămână importantă a Calendarului Popular, în care fiecare zi aduce restricţii şi temeri, patroni demoniaci şi ceasuri rele. Luni am scăpat de “Lunea Încurcată”, care, dacă nu e respectată cum se cuvine, “încurcă maţele” animalelor din gospodărie, omorându-le pe loc, încrucişează cărările oamenilor cu cele ale duhurilor văzduhului, încurcă treburile bărbaţilor şi planurile femeilor…

Nici ziua de ieri nu a fost mai blândă. I se spune “Marţea Morţilor” şi se povesteşte că este ziua în care sufletele celor plecaţi se aciuează lângă pragul uşii. De aceea, înainte de a merge la câmp, femeile mătură cu mare grijă casa şi aştern după uşă o pânză albă, pentru ca sufletul mortului să aibă unde se odihni. Apare în Calendar şi ca “Marţea Trăsnetului” şi face pereche cu marţea precedentă, a “Tunetului”.

Miercuri este patronată de o divinitate demoniacă, vinovată de toate ceasurile rele. Ţăranii îi zic Miercurea Strâmbă şi o ţin de mai multe ori pe an. Cu toate că e o babă urâtă şi rea, care strâmbă oamenii şi lemnele din pădure ca să-şi arate puterea, ei o alintă Frumoasa, pentru a o îmbuna. Nimeni nu îi nesocoteşte ziua, de frică să nu îl pocească: femeile tinere nu lucrează ca să nu nască prunci strâmbi iar babele, nici atât, de groază să nu li se strâmbe şalele. Dacă se întâmplă ca “Miercurea Strâmbă” să pedepsească pe cineva, acela se poate lecui, doar dacă ascultă sfatul descântătoarelor chestionate în anul 1907 de etnologul Theodor Speranţia: “Cui i se strâmbă gura, pentru ca să-i vie la loc, trebuie să procedeze astfel: să cheme trei femei pe nume Maria. Acestea o iau şi se duc cu femeia la un pârâu din apropiere. Totdeauna iau cu ele şi un război, pe care îl aşază pe pârâu. Pe cea cu gura strâmbă o pun pe scaunul dindărăt al războiului. Fiecare dintre cele trei Marii intră în război şi zice de trei ori vorbele: I înainte, i îndărăt, gura cutărei femei să vină la loc. După fiecare zicere trage cu spata. După ce fiecare a zis vorbele de mai sus de câte trei ori, fărâmă războiul şi pleacă acasă, unde încetul cu încetul gura bolnavei vine la loc”.

Urmează “Joia Mânioasă” sau “Joia Verde” şi este una dintre cele mai înfricoşătoare zile de peste an: înverzeşte feţele celor care nu o respectă, e rea de mană, de grindină, de ameţeli, de lovituri şi de căzături, e rea pentru aducerea pruncilor pe lume, e rea de venin… Ţăranii se tem de ea dar o şi cinstesc, convinşi fiind că, dacă îi intră în graţii, le păzeşte copiii de moarte şi casa de strigoi. În această zi, dacă vrei să înălbeşti rufele pe iarbă, sigur se vor înverzi, iar de spălat… nici nu-i bine a pomeni. Nu e bine nici să lucrezi câmpul pentru că, mânioasă cum, a doua joi după Rusalii îţi înverzeşte cărările, de nu le mai afli niciodată. Iar dacă se mânie rău, abate şi grindina asupra semănăturilor tale: “Se spune că un om a avut oameni la prăşit vie şi seara, după ce a terminat cu prăşitul, a venit un nor groaznic şi a ploiat aşa iute şi cu furtună repede asupra viei acelui om, şi cu piatră, până când a rupt toate viţele şi aproape că s-au uscat şi buciumii. (Th. D. Speranţia, 1907). Vineri, pare mai degrabă o prelungire a zilei precedente: “Vinerea a doua după Rusalii se ţine de tunete, grindină şi vifore; se serbează cu nelucrare”. (Simeon Mangiuca, 1882). Vestea bună e că, o dată cu ea, se încheie ciclul zilelor nefaste ale acestei stăptămâni.

jurnalul.ro