Catastrofe inapoi la pag. principala

Misterele Istoriei : Dezastrul dirijabilului Hindenburg Misterele Istoriei : Dezastrul dirijabilului Hindenburg(0)

Era aviatica, inceputa in urma cu mai bine de un secol in urma, a adus omenirii numeroase avantaje, scurtand extrem de mult distantele de-a lungul si de-a latul planetei si conferind calatorilor un confort remarcabil. Totusi, ea a fost presarata, cand si cand, de catastrofe care au provocat multe victime omenesti si pagube imense. Unul dintre cele mai mari dezastre de acest gen a fost prabusirea dirijabilului german Hindenburg, incident care a marcat practic incheierea epocii zepelinelor.

Dirijabilul purtand numele fostului lider german Paul von Hindenburg, a plecat in seara zilei de 3 mai 1937 din Frankfurt spre Statele Unite, in prima dintre cele zece calatorii transatlantice programate sa se desfasoare in urmatoarele luni. Cu exceptia unor vanturi puternice, care au incetinit traversarea Atlanticului, zborul a fost lipsit de evenimente. Aeronava avea la bord 35 de pasageri (desi putea gazdui 70) si 61 membri ai echipajului, insa pentru zborul de intoarcere toate locurile fusesera ocupate, de catre americani bogati care doreau sa fie prezenti la ceremoniile de incoronare a regelui George VI, de la Londra.

Hindenburg se afla deja cu opt ore intarziere fata de program cand a trecut pe deasupra orasului Boston, in dimineata zilei de 6 mai si aterizarea la Lakehurst, punctul final al voiajului, a fost amanata din cauza furtunilor produse in acea dupa-amiaza. Ca atare, capitanul Max Pruss a ordonat ca nava sa se indrepte spre New Jersey, pentru a survola zona, si cand pe la 18:22 a primit permisiunea de aterizare, s-a indreptat iarasi spre Lakehurst. Aici, la ora 19:00, au inceput manevrele de aterizare. Cand dirijabilul a ajuns la o altitudine de 90 m, cameramanii care filmau, de la sol, au oprit aparatele: astfel s-au pierdut primele momente ale tragediei, care, studiate pe film, ar fi putut elucida cauza dezastrului.

„Ciuperca de foc” a mistuit in cateva secunde aeronava

La 19:25, cativa dintre cei prezenti la sol au observat o parte a invelisului de panza al aparatului fluturand, ca si cum acolo ar fi existat scapari de gaz. De asemenea, s-au observat scantei albastrui, posibil de electricitate statica, in partea din spate a aeronavei, cu cateva secunde inainte ca aceasta sa fie cuprinsa de flacari. Au existat controverse privitoare la locul exact unde a izbucnit incendiul, dar desi nu s-a putut stabili nici pana astazi cu precizie acest loc, cert este ca in cateva secunde, dirijabilul era „o ciuperca de foc”, dupa cum s-a exprimat un martor aflat la sol.

Uriasa structura care sustinuse in aer aparatul s-a prabusit, fiind mistuita de flacari si, desi hidrogenul arsese, rezervele de motorina de la bordul lui Hindenburg au continuat sa arda, timp de cateva ore. Unii sugereaza ca dirijabilul ar fi ars complet in 34 secunde, altii in 32 sau 37. O analiza ulterioara, efectuata de Addison Bain de la NASA, a sugerat insa ca timpul de ardere ar fi fost mult mai mic, de pana la 20 secunde. Cum de a fost posibila o asemenea drama? Inainte de Hindenburg, mai existasera accidente cu implicare a unor dirijabile, dar majoritatea aparatelor respective erau de fabricatie britanica sau americana. Zepelinele germane erau renumite pentru siguranta lor deosebita – contele Zeppelin zburase fara probleme mai bine de un milion si jumatate de kilometri, facand chiar inconjurul lumii intr-o nava a sa, iar compania Zeppelin se lauda ca nici unul dintre pasagerii ei nu suferise nici macar o zgarietura in timpul zborului. In ciuda incendiului violent, doar 13 pasageri si 22 membri ai echipajului au murit, dar si un om aflat la sol, functionarul civil american Allen Hagaman.

Hitler a „comandat” accidentul?

Inca din momentul catastrofei, care a produs, in randurile opiniei publice, un soc emotional similar celui provocat de scufundarea Titanicului, in urma cu un sfert de veac, s-au emis tot felul de ipoteze si desigur, printre primele s-au numarat teorii ale conspiratiei ce au pus accidentul pe seama unui sabotaj. Cei ce au dat credit acestor teorii au fost chiar conducatorii companiei Zeppelin: auzind ca Hildenburg s-a prabusit, Hugo Eckener, comandantul acesteia, a fost convins ca cineva provocase dezastrul. La randul sau, capitanul Max Pruss, scapat cu viata din incendiu, in ciuda unor arsuri grave, a declarat ca zburase prin sute de furtuni, fara nici o primejdie, si era imposibil ca dirijabilul, aproape static, sa ia foc din senin.

S-a gasit imediat si un posibil vinovat – un membru al echipajului pe nume Eric Spehl, aflat in zona unde cel mai probabil izbucnise incendiul. In plus, pasiunea lui Spehl, fotografia, i-ar fi permis acestuia sa stie ce tip de scanteie ar fi putut servi ca factor declansator al focului. Un alt suspect a fost pasagerul Joseph Spah, un acrobat german, care deja reusise sa enerveze echipajul prin desele sale incursiuni in locuri unde pasagerii nu aveau ce cauta; data fiind agilitatea sa, Spah ar fi putut lesne plasa o bomba, in compartimentul zeppelinului de unde pornisera flacarile. S-a spus chiar ca insusi Adolf Hitler ar fi comandat accidentul, pentru ca Hugo Eckener era anti-nazist.

Si totusi, ce s-a intamplat de fapt?

Dar toate aceste teorii vor cadea in desuetudine, odata cu examinarea atenta a filmelor realizate de la sol dar si din zepelin, surprinzand ultimele momente ale lui Hindenburg. A aparut astfel o noua ipoteza, larg acceptata la vremea respectiva si considerata inca, oficial, drept cauza reala a incendiului: cea a unei declansari de electricitate statica, in stare sa aprinda instantaneu invelisul de panza al aparatului. S-a spus, de asemenea, ca ar fi existat scurgeri de hidrogen, care ar fi amplificat scanteile provocate de descarcarile de energie statica. Istoricul Douglas Robinson citeaza un pasager care pretindea ca ar fi vazut asa-numitele „flacari ale Sf. Elmo”, un fenomen de descarcare electrica naturala, deasupra dirijabilului, cu cateva secunde inainte de dezastru.

Analiza NASA, de care vorbeam ceva mai sus, a sugerat, in urma cu cateva decenii, o alta idee: ca un fulger ar fi provocat tragedia, in circumstantele deosebite ale aterizarii. Astfel, pregatindu-se sa aterizeze, capitanul a ordonat expulzarea hidrogenului din nacela, pentru a ajuta aparatul sa aterizeze. Amestecul de hidrogen cu oxigen atmosferic a devenit combustibilul perfect, care s-a aprins imediat atunci cand un fulger a lovit, in apropierea dirijabilului. Nu au lipsit nici ipotezele legate de defectarea unui motor al aparatului, defectare care ar fi generat o jerba de scantei, ce au incendiat rapid panza de bumbac din acea parte a dirijabilului.

S-a mai emis si parerea unei scurgeri accidentale de gaz, dupa ce o pompa de combustibil de la bord se defectase, cu o zi in urma, si fusese reparata „de mantuiala”. In ultimii ani, specialisti in aeronautica au relevat ca n-ar fi fost exclusa o uzura a scheletului de metal al aparatului, supus la numeroase socuri, in timpul zborurilor. De altfel, chiar o replica de doar 10 metri a zepelinului, expusa la muzeul Zeppelin din Friedrichshafen, a fost supusa unei asemenea uzuri. In opinia adeptilor acestei teorii, miscarile bruste efectuate de Hindeburg in ultimele sale ore, din cauza furtunii si a manevrelor de aterizare, ar fi fost responsabile de uzura extrema a schelariei, care a colapsat, intr-un final.

Indiferent insa de cauzele care au declansat-o, prabusirea lui Hindenburg a avut un puternic ecou in epoca. Aparitia avioanelor comerciale de linie, coroborata cu aceasta catastrofa, vor duce la disparitia companiilor de dirijabile, considerate, pe atunci „viitorul aviatiei”.

sursa : revistamagazin.ro

Scenarii catastrofice privind viitorul Europei Scenarii catastrofice privind viitorul Europei(0)

Evoluţia climei îi obligă pe agricultori să facă paşi uriaşi pentru a se adapta, atât din punctul de vedere al găsirii unor soiuri care să reziste mai bine la secetă, cât şi al dezvoltării unui sistem de performant de irigaţii. România a beneficiat de un asemenea sistem, însă cea mai mare parte a fost distrusă după 1989.
Agricultorii români au avertizat în nenumărate rânduri că, în lipsa unor măsuri concrete şi a unui sprijin susţinut din partea statului, România se va confrunta cu o criză a alimentelor, pe fondul creşterii accelerate a preţurilor.

Preţurile alimentelor vor exploda în jurul anului 2050, ca urmare a condiţiilor meteorologice extreme, cum sunt seceta prelungită şi inundaţiile. Agricultorii din zonele sudice ale Europei vor fi nevoiţi să găsească noi soluţii pentru a putea cultiva şi în viitor soiurile consacrate, cum este măslinul.

Tot mai multe guri de hrănit

Experţii ONU ne avertizează că, fără măsuri de combatere a deşertificării, secetele vor deveni ceva normal, în locul unei clime favorabile agriculturii.

“Faţă de acum 20 de ani, populaţia care trăieşte în zone cu risc climatic este mult mai numeroasă. 650 de milioane de oameni locuiesc în zone aride sau semi-aride, unde secetele, inundaţiile şi salturile preţurilor (la alimente, n.r.) vor avea cel mai mare impact. Crize ca cea din Cornul Africii ar putea deveni noua normalitate. Ne aşteptăm ca secetele să devină tot mai frecvente. Studiile sugerează că, până în 2050, circa 200 de milioane de oameni vor suferi din cauza foamei, iar numărul copiilor malnutriţi va creşte. În Africa avem deja un dezastru umanitar, care se extinde”, avertizează Richard Choularton, membru al Programului ONU pentru Hrană.

În 2011-2012, Etiopia, Kenya şi Somalia, state situate în Cornul Africii, s-au confruntat cu cea mai severă secetă din ultimii 60 de ani.

Porumbul, din ce în ce mai scump

Fundaţia Mary Robinson, care luptă pentru protejarea mediului, va lansa, în cadrul conferinţei de la Dublin de săptămâna viitoare, un studiu care arată că populaţia la nivel mondial va creşte cu încă 2 miliarde de persoane până în 2050. Astfel, ca urmare a creşterii populaţiei, va creşte şi cererea de alimente, ceea ce va determina un salt al preţurilor cu 40-50% în următoarele decenii. Schimbările climatice vor avea cea mai mare influenţă asupra preţului porumbului, experţii estimând că acesta se va dubla în intervalul menţionat. Preţurile la grâu, orez şi seminţe oleaginoase vor avea o rată de creştere mai mică faţă de cel estimat pentru porumb.

“Ştim că populaţia va creşte şi că veniturile vor spori, dar şi temperaturile vor creşte şi ploile nu vor mai veni după modelul pe care îl ştim”, avertizează şi Gerald Nelson, senior economist în cadrul Institutului american pentru Cercetare în Domeniul Politicilor Alimentare, citat de publicaţia londoneză The Guardian.

Migraţia culturilor

Păturile sărace ale societăţii vor fi cele mai afectate de criza alimentelor, chiar dacă acţiunile lor au avut cel mai mic impact asupra mediului, susţin experţii. Însă, niciun locuitor de pe glob nu va scăpa de această criză a alimentelor generată de schimbările climatice.

În Europa, experţii se aşteaptă la o rotaţie a culturilor, în sensul migrării culturilor practicate azi în sud către zonele mai nordice. Proiecţiile Uniunii Europene cu privire la evoluţia climei arată că italienii sau grecii trebuie să găsească noi tipuri de culturi sau să dezvolte noi sisteme de irigaţii, deoarece măslinul s-ar putea să nu reziste la arşiţa care va mătura sudul Europei în anii următori.

Ploaia de meteoriţti din Rusia, începutul apocalipsei ? Ploaia de meteoriţti din Rusia, începutul apocalipsei ?(0)

O ploaie de meteoriţi a provocat astăzi, 15 februarie 2013, explozii violente în stratul inferior al atmosferei deasupra regiunii Urali şi unor regiuni Citeste

Stadioanele mortii Stadioanele mortii(0)

Dezastrul de la Port Said e doar un nou episod dintr-un şir lung de evenimente tragice petrecute pe stadioanele de fotbal.

20 octombrie 1982 – O tragedie a cărei dimensiuni reale a fost ascunsă câţiva ani de regimul comunist. Spre finalul unui meci de cupele europene dintre Spartak Moscova şi Haarlem, Citeste

Prăbuşirea turnurilor gemene la 11 septembrie, explicată printr-o reacţie chimică Prăbuşirea turnurilor gemene la 11 septembrie, explicată printr-o reacţie chimică(0)

Prăbuşirea turnurilor World Trade Center la 11 septembrie 2011 a fost provocată de reacţia explozivă generată de intrarea în contact a aluminiului topit provenit de la avioanele Boeing 767 deturnate de terorişti cu apa din sistemul antiincendiu, apreciază un expert norvegian.

Or fiecare dintre avioanele Boeing care au intrat în turnurile World Trade Center conţinea 30 de tone de aluminiu.

Avioanele care au intrat în turnuri “ar fi trebuit să fie acoperite cu fragmente de pereţi interiori, tavan şi podele, rămăşiţe pe care le-au luat cu ele în momentul în care s-au încastrat în clădiri”, la fel cum meteorit care ajunge pe Terra antrenează în urma sa sedimente de sol.

“Aceste rămăşiţe erau formate în cea mai mare parte din rigips, un material prost conducător de căldură, iar acestea au format probabil un scut care a menţinut căldura în apropiere de carlingă şi a protejat restul clădirii”, continuă el.

Acest scut ar fi permis incendiului provocat de carburantul avioanelor să ridice foarte mult temperatura cabinelor.

“Aliajul de aluminiu din care sunt formate cabinele, care conţine şi magneziu, se topeşte la 660 de grade Celsius. Iar dacă aluminiul este adus la temperatura de 750 de grade Celsius, el devine la fel de lichid a apa”, subliniază Simensen, care crede că acest fenomen s-a produs în turnurile gemene.

Scurgându-se spre etajele inferioare, mai multe tone de aluminiu ar fi intrat în contact cu apa din sistemul antiincendiu, provocând o reacţie imediată: creşterea temperaturii cu mai multe sute de grade şi eliberarea hidrogenului, un gaz cu capacitate mare de explozie.

O astfel de deflagraţie este suficient de puternică pentru a spulbera o întreagă secţiune a turnului, care s-a prăbuşit ca un castel din cărţi de joc.

Numeroase persoane prezente în apropierea turnurilor în momentul atentatului afirmă că au auzit explozii chiar înainte ca cele două clădiri să se prăbuşească.

Mai degrabă decât o reacţie chimică, unii amatori de comploturi văd în aceasta o dovadă că turnurile gemene au fost minate anterior de agenţi secreţi americani sau israelieni.

 

Potopul a inceput in Romania. Potopul a inceput in Romania.(1)

Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale carui metode, desi controversate, au dat roade pana acum. Pentru ca ipotezele sale, de cele mai multe ori diferite de ale majoritatii cercetatorilor, erau demonstrate in final de descoperirile facute, descoperiri care-i faceau pe multi sa-si bage capul in nisip, facandu-se ca uita ca tot ei erau printre cei mai vasnici contestatari ai ipotezelor emise. In urma cu cativa ani, Ballard a mai emis o ipoteza, anume ceea ca Potopul descris de Biblie ar fi fost localizat pe actualul teritoriu al Marii Negre. Asa ca o echipa condusa de Ballard a poposit pe tarmul Turciei, reusind sa filmeze, la mai putin de 20 km de tarm, mai multe artefacte specifice perioadei comunei primitive.

Mai exact, era vorba despre o stânca cioplita si de doua unelte de piatra dotate cu câte o gaura, probabil pentru suportul lor lemnos. In plus, submarinul a reusit sa filmeze si niste bârne foarte bine conservate de apa marii, pe care se vad semne de prelucrare artificiala. Aceste descoperiri arata ca, in urma cu multi ani, Marea Neagra a fost un lac al carui tarm era locuit. In perioada de sfârsit a erei glaciare, datorita incalzirii atmosferei si topirii ghetarilor nivelul Mediteranei a crescut fara precedent. Apoi, in urma cu 7000 de ani, datorita presiunii apei – si probabil in urma vreunui cutremur – fâsia de pamânt care separa Mediterana de lac a fost efectiv pulverizata si apele sarate ale Mediteranei au inundat micul
lac, transformându-l in ceea ce este astazi. Torentul a fost fantastic.

Forta apei a depasit de 200 – 300 de ori pe cea a cascadei Niagara, calculându-se ca pentru echilibrarea nivelelor apelor ar fi fost nevoie de aproximativ 40 de zile. In sprijinul acestei teorii, cercetatorii arata ca in anumite zone ale fundului Marii Negre, exista ape dulci, ramasite ale vechiului lac. Din cauza lipsei curentilor si a oxigenului, acele ape au ramas neamestecate cu apa marii. Mai mult, mediul de acolo este lipsit de oxigen, ceea ce inseamna ca exista conditii optime de conservare a habitatului de acum câteva mii de ani. Echipa lui Ballard a descoperit pe fundul Marii Negre, cateva specii de scoici, unele disparute, altele pe cale de disparitie, dar toate cu o vechime cuprinsa intre 7.500 – 15.000 de ani, ceea ce i-a facut pe cercetatori sa afirme ca Marea Neagra a fost, pe vremuri, un lac cu apa dulce. Mai mult, cativa membri ai echipei lui Ballard sustin ca acesta este convins ca actuala Mare nu a existat in urma cu 10 – 15.000 de ani, aici traind o civilizatie prospera, careia ii apartin constructiile ciudate semnalate de sonar pe fundul apei. Si ca totul sa fie si mai incurcat, s-a pronuntat cuvintul Atlantida.

Harta intocmita cu ajutorul sonarelor a lasat sa se intrevada ca pe vremuri, fundul marii era, in fapt, “ un tarm plat, cu o plaja de nisip care cobora lin”, dupa spune insusi coordonatorul lucrarilor.

Potopul a inceput in Romania

Biblia vorbeste despre un mare potop caruia nu i-a supravietuit decat Noe si familia sa. Mergand pe firul Bibliei, constatam ca, fiii lui Noe s-au despartit si a plecat care incotro. Numai ca, desi in afara lor nu mai ramasese nici un om pe Pamant, fiii lui Noe s-au intalnit, totusi, cu oameni. dar nu de inadvertentele Bibliei ne vom ocupa in acest material. Analizind scrierile vechi ale fiecarui popor, constatam ca la fiecare gasim cate un potop din care s-au salvat foarte putini. Ce e mai interesant, e faptul ca legendele românesti vorbesc, la randul lor, despre diverse inundatii catastrofale, dar cine sa ia seama la niste ‘povesti’, cum le spun majoritatea românilor.

Si totusi, atunci cand aceste “povesti” sunt demonstrate fizic, cu vestigii fizice descoperite, lumea stiintifica amuteste, da putin inapoi si apoi incearca sa demonstreze noua ipoteza, uitind ca tot ea refuza sa accepte niste idei ce pareau a depasi realitatea construita cu migala, de unii pseudo-cercetatori, timp de ani de zile.

Sfirsitul Atlantidei si inceputul Potopului

Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio si este specializat in inundatiile catastrofale care s-au abatut asupra Pamantului din cele mai vechi timpuri.

A fost unul dintre cei care au imbratisat ipoteza emisa de Robert Ballard, cand acesta afirma ca Potopul Biblic a inceput in bazinul Marii Negre. Numai ca, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetarile sale nu tarmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epava de corabie veche de cateva mii de ani, ci tarmul nordic românesc, in apropiere de insula Serpilor, si unde aparatura a inregistrat niste constructii ciclopice stranii, piramide si catadele ce par de neinchipuit pentru zilele noastre.

“In cercetarile mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arata ca toate civilizatiile isi au radacinile pe teritoriul patriei dumneavoastra si am avut acces la toate descoperirile facute in România, din acest punct de vedere, descoperiri de care românii nici macar nu au auzit”. Robinson face mai mult. El isi face cercetarile in lungul bazinelor riurilor românesti, despre care considera ca sunt ramasite ale unui fluviu imens care strabatea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apa dulce care acoperea România in urma cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza sa este destul de indrazneata, dar nu singulara. Afirma ca pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida si ca cetatile descoperite in munti nu sunt decat ramasite a ceea ce a mai ramas din stravechea civilizatie, dupa scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune aceasta ipoteza cu o alta, cea a originii Potopului, punind egalitatea intre cele doua evenimente.

“Ceea ce oamenii au numit Noe si familia sa, au fost, in fapt, singurii atlanti care au supravietuit cataclismului. Iar arca a fost construita din lemn de cedru la dumneavoastra, in România, locul de unde a inceput si marea inundatie a Pamantului”.

Padurea ingropata

La mijlocul anilor `80, autoritatile centrale de la Bucuresti au decis, cu o simpla semnatura, sa stearga sate intregi de pe harta României, sa stramute populatia, sa distruga vestigii arheologice cu o vechime de cateva mii de ani. Si totul in
numele unui asa zis proiect de canalizare a Argesului, de faurire a maretului canal Dunare – Bucuresti. Atunci, in mai putin de o saptamana, cateva localitati au disparut definitiv din peisajul administrativ românesc. Nu au fost iertati nici macar mortii.

“Cu buldozerele si excavatoarele i-au dezgropat, domnule. I-au incarcat in camioane, ca erau morti de zeci de ani sau de o saptamana, pe toti i-au urcat in camioane si nu i-am mai vazut de atunci. L-au luat pe tatica si pe aia batrini, nu si-ar gasi niciodata odihna”, spune cu obida Nicusor Tudor, un batrin de 74 de ani din Mihailesti, care inca se mai tine bine, ca toti cei de prin partea locului. Numai ca, dupa ce au sapat vreo 5 – 6 metri in adancime, cupele excavatoarelor au inceput sa se umple cu tot felul de resturi vegetale. Nimeni nu s-a sesizat in afara inginerilor care coordonau lucrarile. Acestia au inteles ca acolo, la adancime, este ceva. Si au chemat arheologii. Nu mica a fost surpriza tuturor cand, continuin cu atentie sapaturile, au constatat ca la o adancime 15 – 25 de metri, se gasea nici mai mult, nici mai putin, decat o… padure preistorica. Mai mult, nisipul care le acoperise conservase atat de bine lemnul copacilor, incat acestia, eliberati de sub pamant, pareau inca in viata si se puteau deosebi soiurile.

Marea inundatie glaciara

Specialistii adusi de la Bucuresti au descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun si tei. Datarea cu carbon a aratat ca nisipul care acoperise padurea de foioase avea o vechime cuprinsa intre 10.000 – 12.000 de ani. Putini au fost cei care si-au pus atunci intrebari referitoare la cum ajunsese padurea sa fie acoperita de ape.
Se stia ca teritoriul României a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunostea si motivul inundatiei. Nimeni nu banuia ca peste cateva zeci de ani, Ballard urma sa vina si sa emita o ipoteza fantastica, anume ca aici, avusese loc marele Potop descris de Biblie. Parte din cauza topirii ghetarilor si cresterea nivelului Mediteranei mult peste nivelul normal, fapt care a generat surparea limbii de pamant care o unea cu Marea Neagra. Apele din sud au facut ca nivelul vechiului Pont Euxin sa creasca pana peste poate si apele sa se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras si au permis aparitia unei noi flore si a unei noi faune.

Apele din sud au facut ca nivelul vechiului Pont Euxin sa creasca pana peste poate si apele sa se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras si au permis aparitia unei noi flore si a unei noi faune. Padurea descoperita sub
fosta albie a Argesului, facea parte, se pare, din noua flora. Si atunci a mai venit o inundatie, mai recenta, in urma cu 10 – 12 milenii. Probabil ca dintre cei care catesc aceste randuri sunt multi care au vazut pe viu o inundatie. Si atunci au remarcat si cantitatea de nisip si mil care ramane dupa ce se retrag apele. Sa fie de vreo 20 – 30 de centimetri cel mult. Asta in conditiile in care apa ajunge sau chiar depaseste doi metri. Si atunci nu pot sa nu-mi pun o intrebare: oare ce cantitate de apa s-a revarsat asupra zonei argesene, pentru ca nisipul ramas in urma ei sa aiba o adancime de 15 – 20 de metri..
Calculati singuri si veti ajunge la o adancime a apei cuprinsa intre 100 – 150 de metri. Ce ape puteau alimenta o astfel de inundatie?

Tsunami pe Arges?

Descoperirea padurii preistorice sub pamanturile Argesului, i-au determinat pe specialisti sa efectueze cercetari si in alte zone apropiate. Rezultatele au fost fantastice: padurea se intindea pe o suprafata mare, intre localitatile Glina-Bobesti, Jilava, Domnesti, Mihailesti-Cornetu. In plus, prospectiunile arata ca se intinde mult in sud, aria terminindu-se, probabil, undeva pe teritoriul Bulgariei. In toate locatiile, rezultatul cercetarilor a aratat un singur lucru: apele au acoperit zonele intr-o perioada extrem de scurta de timp, pe care arheologii au estimat-o la doar cateva saptamani.

“Ori asa ceva, nu se putea intampla din cauza topirii gheturilor, afara doar de cazul in care Terra nu a fost lovita de vreu meteorit. Ori din ce stim noi, in perioada de acum 10.000 – 12.000 de ani, nici un meteorit nu a lovit Pamantul”, afirma
Codrin Niculescu, paleontolog si biolog. Domnia sa insa, are o terorie foarte interesanta, desprinsa parca din filmele SF. Ipoteza sa pleaca de la basoreliefurile si scrierile foarte vechi in care nici un popor din antichitate nu mentioneaza Luna, celebrul astru al noptii. Ori, daca Luna ar fi fost atunci in apropierea Pamantului, este imposibil ca acest lucru sa nu fi fost remarcat de cei vechi, buni astrologi, care urmareau mersul astrelor pe cer si influenta lor asupra vietii oamenilor. Si atunci, inseamna ca Luna nu a fost dintotdeauna satelitul natural al Pamantului.

“Mai mult ca sigur ca in momentul in care Terra a atras Luna, Pamantul intreg a cunoscut activitatea dezastruoasa a marilor valuri. De exemplu, urmele lasate in Hawai atesta ca pe acolo au fost valuri ucigase – cum le spunem noi – sau tsunami, cum le numesc japonezii, inalte de cateva sute de metri. E posibil ca pe Arges sa avem de-a face tot cu un val imens, nu cu o inundatie catastrofala”.

In sprijinul teoriei sale, domnul Niculescu aduce lipsa aproape completa a sedimentelor de animale marine pe linia pe care se intinde padurea preistorica. “Lipsa aceasta ne arata clar ca zona nu a fost una marina, permanenta, ci a fost inundata pur si simplu intamplator. Iar compozitia nisipului sarat a conservat foarte bine copacii”.

Bizara fortificatie de lemn

Dar nu padurea subterana a fost cea mai interesanta descoperire a arheologilor veniti la fata locului. Intr-una din zile, sapatorii au scos la iveala o constructie bizara din lemn, alcatuita sub forma unei mici fortificatii.

Cu toate astea, nu s-au gasit deloc schelete umane sau de animale, in conditiile in care s-a presupus ca respectiva constructie nu s-a ridicat singura.

“Unde au disparut cei care au construit ciudata fortificatie de lemn, este iarasi o intrebare fara raspuns. Pe de o parte, e posibil ca valul urias sa-i fi surprins pe locuitori iar ulterior trupurile lor, luate de apa, sa fi fost mancate de animalele
marine. Dar la fel de posibil este ca locuitorii sa fi aflat din timp despre iminenta valului ucigas si sa se fi retras pe inaltimile muntilor. Si atunci, daca acceptam cea de a doua ipoteza ca fiind mai plauzibila, de unde puteau sti niste primitivi ca oceanul va matura zona Agesului?”

Referitor la cetatea descoperita, locuitorii sunt convinsi ca nu a fost vorba de o fortificatie in sine, ci despre casa lui… Noe. Numai asa poate fi explicata lipsa pietrelor din fortificatie, prin aceea ca era vorba doar de o casa de locuit,
fortificata impotriva actiunilor unor animale. Unii oameni de stiinta sustin ca in perioadele de mari transformari continentale, animalele – si mai tarziu oamenii – paraseau unele zone periculoase pentru altele mai ferite de primejdii. Asa s-a intamplat, probabil, si cu fortificatia de lemn, locuitorii acesteia migrand, pur si simplu catre o zona mai sigura. Pornind de la padurea antica descoperita pe linia Argesului, ulterior s-au facut sapaturi in partea opusa, pe Valea Prutului.

Si… surpriza. au fost descoperite depuneri stratificate de nisip cu aceeasi compozitie ca si cel din sudul tarii si datind din aceeasi perioada de timp, respectiv sfirsitul paleoliticului si inceputul neoliticului. Doar paduri nu au fost gasite
de data asta, dar probabil ca zona nu era una impadurita, ci una de cimpie.

“In acel moment am fost pusi in fata unei intrebari fara precedent. Ce fel de val putea sa mature intreg cuprinsul tarii si sa aiba o inaltime de peste 100 de metri? Cum s-a format acel val? A devastat doar teritoriul României sau toata Europa?
A fost un val oceanic, cu apa sarata sau un val cu apa dulce?”

Copacii milenari

Dincolo de ipotezele cercetatorilor, locuitorii din Mihailesti continua sa scoata din carierele de piatra trunchiurile vechi de mii de ani si sa le arda in sobe. Pe ei nu-i impresioneaza faptul ca distrug acele vestigii arheologice aproape unice in lume. Lor le e frig si nu au cu ce se incalzi. Le e foame si trebuie sa gateasca inca pe plite, pastrate si acestea din batrini, dar niste batrini mai apropiati de zilele noastre. Si distrug copaci care au cativa metri grosime, asa cum probabil nu vor mai creste niciodata pe aceste meleaguri. Florea Dumitru, imi spune:

“Domnule, noi suntem unicat in lumea asta. Noi nu mergem la padure ca sa taiem vreun copac. Noi mergem sa dezgropam copacii de care avem nevoie pentru foc. Si numai Bunul Dumnezeu stie cum au ajuns pomii astia sub nisip. Cei mai batrini spun ca asa au ramas de la Potopul cel mare de pe vremea lui Noe.” Deocamdata nici o ipoteza nu a fost pe deplin demonstrata. Iar numarul copacilor milenari descreste de la o zi la alta. Trebuie oare sa condamnam localnicii pentru ca incearca sa supravietuiasca distrugand urmele trecutului? La urma urmelor, nu asa au facut dintotdeauna oamenii? Fiecare civilizatie noua a distrus-o pe cea veche. Si se pare ca nu din rautate, ci din simpla dorinta de a supravietui.

 

Tornada. Fenomen extreme al naturii. Tornada. Fenomen extreme al naturii.(0)

Termenul de “tornada” provine din latinescul “tonare” care inseamna “a tuna”. Tornadele sunt perturbatii atmosferice violente, de dimensiuni reduse, cu un caracter turbionar, sub aspectul unei coloane inguste care se roteste foarte repede sau al unei palnii intoarse care atinge nivelul solului. Totusi, meteorologii nu cred ca este atat de usor a defini o tornada. De exemplu, diferenta nu este clara in ceea ce priveste un puternic mesociclon ( furtuna circulara) de la nivelul solului si o tornada de dimensiuni mari, dar care nu este puternica. Exista neintelegeri si in a privi doua vartejuri (tornade multivortex sau multiple-vortex) formate in timpul aceleiasi furtuni ca fiind doua tornade separate sau nu. Este cunoscut faptul ca o tornada poate sa nu prezinte o coloana in forma de palnie vizibila.
Tornadele variaza in diametru de la cativa zeci de metri pana la aproximativ 2 km, avand un diametru mediu in jur de 50 de metri, insa s-au inregistrat si tornade de dimensiuni mult mai mari. Majoritatea tornadelor din emisfera nordica formeaza vanturi care se invart invers acelor de ceasornic, in jurul unui centru de presiune extrem de joasa, numite tornade anticiclonice, iar in emisfera sudica vanturile se invart in general in sensul acelor de ceasornic, numindu-se tornade ciclonice. Viteza vantului la nivelul solului este cuprinsa intre 60 km/h si 500 km/h, acestea din urma fiind devastatoare. Cele mai puternice tornade pot matura casele de pe fata pamantului, pot distruge cladiri din caramida, pot ridica in aer masini si chiar autobuze.

Nu există absolut nici un fenomen natural atât de îngrozitor ca tornadele. ‘Vârtejurile’, după cum mai sunt denumite, apar aproape fără nici un fel de avertisment la orice oră din zi sau din noapte. Se pot declanşa în orice lună a anului dacă există condiţii care să le favorizeze.
În Statele Unite ale Americii au loc 1000 de tornade în fiecare an. Indiferent de locul în care se declanşează, tornadele pot adesea devasta ferme, oraşe sau chiar metropole. Doar în 2002, au pierit 52 de persoane în timpul tornadelor şi multe alte sute au fost rănite. Martorii oculari, aflaţi în apropierea acestor vârtejuri furioase, povestesc că la declanşarea vârtejului se aude un zgomot asemănător vuietului unui avion. Tornadele împrăştie tot ce le stă în cale – adesea cu viteze de sute de km pe oră. Majoritatea caselor sunt construite să reziste la viteze de 112 km pe oră, dar viteza minimă a unei tornade este de 117 km pe oră.
Pentru a considera un vârtej – un vânt în spirală în formă de pâlnie – drept o tornada, acesta trebuie să fie în contact cu solul şi cu norul care produce furtuna. Când această pâlnie vine în contact cu solul, se produce o zonă concentrată de distrugere. Aria vârtejului nu are de obicei o lungime mai mare de 250 de metri, dar poate avea o lăţime de până la 2 km.
Cercetatorii studiaza tornadele pentru a intelege mai bine modul in care acestea se formeaza, comportamentul lor si structura, avand la dispozitie o varietate de instrumente specifice. Tehnologia avansata a facut posibila simularea furtunilor ce provoaca tornade, folosind modele pe computer.

2. FORMAREA TORNADELOR

Tornadele sunt produse de mai multe tipuri de condiţii climatice. Majoritatea meteorologilor consideră însă că acestea se declanşează ca urmare a ciocnirii curenţilor de aer cald şi rece care formează o suprafaţă circulară de presiune atmosferică scăzută, dar acesta este un raspuns general. Tornadele se formeaza la baza norilor cumulonimbus, unde aerul rece si uscat se intalneste cu cel cald si umed si sunt asociate intotdeauna cu puternice furtuni.
Aerul cu un front atmosferic scăzut are tendinţa să se ridice şi să creeze un curent vertical puternic. Acest curent atrage aerul cald de la nivelul solului care se învârte din ce în ce mai rapid şi absoarbe aerul din împrejur ca un aspirator. În cazuri extreme, aceste curente puternice de aer pot atinge viteze de 500 km pe oră sau chiar 800 km pe ora. Cele mai puternice tornade se declanşează în condiţiile unor furtuni ‘super-cell’. Norii rotativi ai furtunii pot fi detectaţi pe radarele meteorologice ca având o circulaţie bine definită, pe care meteorologii o numesc mesociclon . Norii uriaşi ‘super-cell’ ating înălţimi mai mari decât cele ale Munţilor Everest, au un diametru intre 10 si 16 km, sunt de lunga durata, de pana la cateva ore si se deplaseaza mii de km, producand cateva tornade.
Dar chiar daca exista conditiile favorabile pentru ca o furtuna sa formeze vartejuri, acest lucru nu se intampla intotdeauna. Adevarul este ca acest proces nu este pe deplin inteles. Teoriile recente sugereaza ca odata ce mesociclonul este format, dezvoltarea tornadei este legata de diferentele de temperatura.
Coloana de aer in forma de palnie devine vizibila datorita vaporilor de apa condensati din stratele exterioare, in momentul in care umiditatea este suficient de ridicata , dar chiar daca circulatia aerului este indreptata spre interior si tinde sa se ridice, norul din interiorul vartejului cu presiune joasa se extinde descendent de la baza.

3. CLASIFICAREA TORNADELOR

Masuratorile directe in ceea ce priveste o tornada sunt greu (si periculos) de obtinut. In 1971, Theodore Fujita- professor de meteorologie la Universitatea din Chicago, specialist in tornade, a alcatuit un sistem de clasificare care ii poarta numele bazat pe distrugerile structurilor realizate de om. Scara Fujita sau F- Scale clasifica pagubele produse de tornade ca fiind neinsemnate (F0 si F1), puternice ( F2 si F3) si violente (F4 si F5). Este important de mentionat ca aceasta scara se aplica doar in regiunile unde exista structuri realizate de om, iar vartejurile nu se masoara in functie de dimensiunile lor, ci de pagubele provocate. Marimea unei tornade nu indica in mod necesar si violenta sa, tornadele mari pot avea intensitate redusa, iar cele mici pot fi violente. Cercetarorii sunt capabili sa coreleze valorile Scarii Fujita doar cu aproximatie cu viteza vanturilor. De exemplu, vanturile cu viteze de 145 km pe ora pot produce putine pagube unei cladiri bine construita (F0), in comparatie cu o cladire canstruita superficial, unde pagubele ar fi insemnate (F2). Viteza vanturilor clasificate pe aceasta scara nu a fost niciodata testata sau dovedita stiintific, fiind nevoie de multa atentie in folosirea acesteia.

Procentul pierderilor de vieti omenesti provocate de tornade in perioada 1950-1994
SCARA FUJITA

F0 – viteza vantului intre 64-116 km/h.
Nu provoaca pagube foarte insemnate, dar chiar şi aceste tornade pot smulge ţigle de pe acoperişuri şi pot arunca maşinile de pe şosele. Casele mobile se pot răsturna şi magaziile se pot dărâma. Pot provoca ruperea crengilor din copaci si a indicatoarelor rutiere.
F1 – viteza vantului intre 117-181 km/h.
Este o tornada moderata ce provoaca pagube medii. Reprezinta echivalentul unui uragan de cea mai slaba intensitate.Vor cădea acoperişurile de pe case şi casele mobile în zona afectată de tornada se vor dărâma. Acest tip de vârtej poate arunca trenurile de pe şine.
F2 – viteza vantului intre 182-253 km/h.
Aceasta este o tornada puternica. Copacii grei vor fi smulşi din rădăcini iar clădirile solide se vor prăbuşi asemenea unor beţe de chibrituri.
F3 – viteza vantului intre 254-332 km/h.
Aceasta tornada produce distrugeri pe scara larga. Se vor darama acoperisurile si peretii caselor bine construite. Locomotivele şi camioanele de 400 de tone vor zbura prin aer ca nişte jucării, iar copacii unei paduri vor fi culcati la pamant.
F4 – viteza vantului intre 333-419 km/h.
O tornada de o asemenea intensitate distruge tot ce îi iese în cale. Casele solide sunt ridicate in aer, iar structurile cu fundatie nerezistenta sunt aruncate la mare distanta.
F5 – viteza vantului intre 420-512 km/h.
Este o tornada incredibila, tot ce intalneste in cale este carat pe distante considerabile.
Are o forţă asemănătoare cu cea a unei bombe atomice.


4. SIGURANTA VARTEJULUI

Doar 20% din tornadele din America sunt pe scara F1 sau peste F2. Chiar şi aşa, aceasta înseamnă peste 200 de tornade anual cu vânturi de peste 250 de km pe oră. Au loc anual cam 20 de tornade de amploare F4, şi din fericire tornadele-monstru de amploare F5 nu au loc, în general, decât o dată pe an. Este însă suficient să ducă la moartea a 60 de persoane pe an, doar în Statele Unite, şi să producă pagube de miliarde de dolari.
Chiar şi un vârtej relativ slab poate arunca o bucată de lemn care să străpungă un zid de cărămidă ca şi când ar fi o coală de hârtie. Cel mai ferit loc în caz de tornada este la subsol, într-un beci. Surprinzător, se pare că mai puţin de jumătate din casele de pe Valea Tornadelor sunt prevăzute cu beciuri.
Experţii recomandă persoanelor care trăiesc în zone susceptibile la tornade şi care nu au beci să protejeze pereţii unei încăperi cu folii de oţel de 10 mm. În mod ideal, aceste folii trebuie montate pe pereţii unui coridor fără ferestre din interiorul casei, care să fie înconjurat şi protejat de pereţii altor camere. Cei aflaţi în casă trebuie să se acopere cu saltele şi perne pentru a se feri de obiectele în cădere şi de sticlă spartă.


5. VALEA TORNADELOR

Cu toate ca tornadele apar in multe locuri din lume, aceste forte destructive ale naturii apar mai frecvent in Statele Unite, in perioada primaverii si a verii. In medie, au loc circa 800 de tornade anual in care isi pierd viata aproximativ 80 de persoane, iar 1500 sunt ranite, dar numai 31% dintre acestea sunt periculoase.

Tornadele apar in mod obisnuit in Valea Tornadelor, mai ales primavara si vara. Activitatea acestora in Statele Unite este reprezentata mai explicit in urmatoarea harta.

Majoritatea sunt însă concentrate pe suprafaţa plană care se întinde între Munţii Stâncoşi, la vest, şi fluviul Mississippi, la est. Aceasta zonă e cunoscută sub denumirea de Valea Tornadelor – şi este lacaşul celui mai extrem fenomen meteorologic de pe faţa pământului. Motivele se datorează deopotrivă climei şi geografiei. Tornadele sunt mai frecvente aici, în câmpia centrală, deoarece aerul cald şi umed din Golful Mexicului se ciocneşte cu aerul mai uscat şi răcoros care vine din Canada. Întâlnirea acestor fronturi climatice produce norii de furtună uriaşi care câteodată duc la declanşarea tornadelor. Deoarece Valea Tornadelor este ferită de influenţa furtunilor din oceanul Pacific sau Atlantic, aici se creează cel mai frecvent condiţiile unice care favorizează declanşarea unei tornade.
In afara Statelor Unite, Australia detine locul al doilea in ceea ce priveste frecventa tornadelor, dar acestea apar si in alte tari, cum ar fi: China, Japonia, Rusia, Marea Britanie, Olanda si Germania. In Bangladesh s-au mai inregistrat cateva tornade devastatoare in perioada sezonului musonic, cum ar fi cea din mai 1996 care a ucis peste 440 de localnici, a ranit mii de oameni si a distrus peste 80 de sate. Majoritatea continentelor au conditii in care este posibil sa apara tornade, dar numarul acestora variaza in fiecare an de la regiune la regiune. Tornadele din America de Nord si Europa sunt cele mai studiate, in special dupa 1970.

In perioada 1 aprilie – 31 mai, in SUA se deschide, de obicei, “sezonul tornadelor” in SUA. Oameni de pretutindeni, destul de trazniti pentru a plati un pret de 1.500 de dolari pentru un safari de 2 saptamani (sau mai mult) la bordul unui jeep care urmareste tornadele, vin in SUA in fiecare an, de 15 ani incoace.

Pretul nu include cazarea, costul benzinei sau eventual al zborului cu avionul. Evident, nu include asigurare medicala.

Nu este o gluma – exista agentii specializate in asa ceva, care ofera celor dornici tot de ceea ce au nevoie pentru a-si potoli curiozitatea: jeep-uri, aparate de fotografiat de mare fidelitate, aparate de masurat intensitatea etc.

Temerarii care se avanta pe urmele tornadelor in timp ce altii fug pentru a-si scapa viata semneaza un contract, pe propria raspundere, conform caruia isi asuma riscurile aferente distractiei si conform caruia se obliga sa ofere ajutor, la nevoie. Producerea unei tornade nu poate fi insa prezisa cu exactitate, asa se face ca nu de putine ori vanatorii de tornade au plecat acasa dezamagiti.

Cea mai mare agentie organizatoare de de vanatoare de furtuni este Matrix Weather, care numara 10.000 de membri permanenti – meteorologi, fotografi sau doar curiosi. In fiecare an, 50-100 dintre acestia sunt nelipsiti de pe listele “de vacanta”.

Imaginile filmate de acest nou tip de excursionisti au fost grupate in diferite documentare, pretioase pentru oamenii de stiinta. Ele demonstreaza – nu ca ar fi neaparat nevoie – ca nu exista fenomen natural mai inspaimantator decat o tornada.

Twister-ele, asa cum au ajuns sa fie denumite, apar aproape fara nici un fel de avertisment, in orice moment din zi sau din noapte, in cazul in care exista conditii propice. Pentru ca un vortex – un vartej de aer spiralat, de forma unei palnii – sa fie clasificat drept tornada, trebuie sa fie in contact cu solul si cu norul de furtuna de deasupra acestuia.

Traseul unei tornade are rareori mai mult de 250 m, dar palnia poate avea si 1,5 km latime.

De obicei, in SUA, una dintre cele mai afectate tari de pe glob de aceste fenomene naturale, tornadele se produc primavara, cand conditiile meteo sunt propice. Tornadele se produc atunci cand curenti de aer cald si rece se ciocnesc si creeaza o zona de rotatie, cu presiune atmosferica scazuta.

Aerul dintr-un front cu presiune scazuta are tendinta naturala de a se ridica, creand un curent ascendent puternic. Acest curent atrage aerul cald din jurul sau, de la nivelul solului, facandu-l sa se roteasca din ce in ce mai rapid.

Fenomenul a fost popularizat de filmul Twisters, dupa vizionarea caruia cererile pentru o excursie de vanatoare de tornade a crescut simtitor.

Cine se gandeste sa experimenteze vanatoarea de tornade este sfatuit de firmele specializate sa-si faca bine tema de acasa.

Cea mai distrugătoare tornadă din SUA din ultimii 86 de ani.

 

Martie 2011

 

Locuitorii din sudul Statelor Unite s-au trezit că reţeaua lor de urgenţă, care ar fi trebuit să-i ajute să-şi revină după un cataclism a fost distrusă de furtunile care au ucis, miercuri, 337 de oameni din şapte state americane şi 246 doar în Alabama, scrie Huffington Post. În acest stat, adăposturile au fost şterse de pe faţa pământului, autorităţilor le lipsesc obiecte de bază, precum lanternele, iar într-un cartier furtunile i-au lăsat pe pompieri să lupte cu incendiile fără camion. În plus, în Hackleburg, un oraş distrus de furtuni, autorităţile sunt nevoite să ţină cadavrele în camioane frigorifice. Adevărata dimensiune a catastrofei este arătată însă de imaginile din satelit ale unui orăşel din Alabama, surprinse înainte şi după tornadă.

Cel mai mare număr de victime lăsate în urmă de tornade s-a înregistrat în 1925, când 747 de oameni au fost ucişi de furtunile care au măturat statele Missouri, Illinois şi Indiana. Până miercuri, 27 martie 2011, a doua cea mai distrugătoare tornadă a fost una înregistrată în 1932, când 332 de oameni au murit în Alabama.

Mii de oameni au fost răniţi miercuri, 990 dintre aceştia doar în oraşul Tuscaloosa, unde 39 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar un milion de case şi sedii de firme din Alabama au rămas fără curent electric.

Amploarea dezastrului l-a şocat pe preşedintele Barack Obama, care a fost prezent vineri în Tuscaloosa. “Nu am mai văzut niciodată oraşe atât de devastate”, a declarat acesta, în timp ce primarul oraşului de 83.000 de locuitori a spus că tornadele au provocat o adevărată criză umanitară în regiune.

Viteza vântului: 330 km/h

Cel puţin o tornadă, un monstru care a distrus totul în cale la o viteză de 330 km/h şi a ucis 13 persoane în Smithville, Missouri, a fost încadrată de Serviciul Naţional de Meteorologie în categoria rezervată celor mai distrugătoare posibil. Meteorologii spun însă că mai multe furtuni care au avut loc miercuri vor primi acelaşi rating, viteza vântului depăşind în cazul lor 320 km/h.

Tornadele au lovit cu o viteză neaşteptată în câteva state şi e greu să îţi închipui ce a făcut diferenţa dintre viaţă şi moarte. În timp ce unii au murit, aţii au scăpat cu viaţă deşi nu aveau nicio şansă. O familie a supravieţuit după ce casa modulară în care locuia a fost distrusă de tornadă.

 

Cele mai mari tsunami din ultimii ani . Cele mai mari tsunami din ultimii ani .(0)

Un tsunami de zece metri a atins vineri coastele Sendai din nord-estul Japoniei, acesta fiind declanşat de cutremurul cu magnitudinea de 8,9 produs cu puţin timp înainte în largul coastelor Japoniei, relatează AFP, care prezintă cele mai importante tsunami produse în lume în ultimii şapte ani.

26 decembrie 2004 : ASIA DE SUD-EST – Un cutremur produs în largul insulei Sumatra (Indonezia), cu o magnitudine de 9,3 – cel mai puternic cutremur din ultimii 40 de ani – generează un tsunami care afectează coastele a aproximativ zece ţări din Asia de Sud-Est, provocând peste 220.000 de morţi.

În provincia indoneziană Aceh, unde nivelul apei a crescut până la peste 30 de metri, au murit aproximativ 168.000 de persoane. Valul seismic s-a propagat la sute de kilometri, afectând, de asemenea, insulele Maldive şi Somalia.

17 iulie 2006 : INDONESIA – Un cutremur cu magnitudinea de 7,7 provoacă un tsunami pe coasta de sud a insulei Java, soldat cu 654 de morţi.

2 aprilie 2007 : INSULELE SALOMON – Un tsunami loveşte vestul insulelor Salomon (Pacificul de Sud), provocând moartea a 52 de persoane. Treisprezece sate de coastă sunt devastate de valul seismic generat de un cutremur cu magnitudinea 8.

29 septembrie 2009 : SAMOA – Peste 190 de persoane au murit în insulele Samoa, Tonga şi Samoa americană după un cutremur cu magnitudinea de 8, care a provocat un tsunami. Majoritatea victimelor, peste 150, au fost înregistrate în Samoa, unde un tsunami a devastat coasta de sud a insulei Upolu, cea mai populată din arhipelag.

27 februarie 2010 : CHILE – Un cutremur, urmat de tsunami, loveşte zona central-sudică a statului Chile, provocând moartea sau dispariţia a 555 de persoane. Majoritatea victimelor au fost înregistrate în zona de coastă Maule, la 400 de kilometri sud-vest de Santiago.

25 octombrie 2010: INDONESIA – Peste 400 de persoane au murit într-un tsunami generat de un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,7 în arhipelagul Mentawai, în largul Sumatrei.

11 martie 2011: JAPONIA – Un tsunami de zece metri atinge coastele Sendai (nord-est), la scurt timp după un cutremur cu magnitudinea de 8,9 produs în largul arhipelagului. O alertă de tsunami a fost emisă pentru aproape toate coastele Pacificului, inclusiv Australia şi America Centrală şi de Sud.

2010, cel mai distructiv an din ultimele decenii în ceea ce priveşte dezastrele naturale. 2010, cel mai distructiv an din ultimele decenii în ceea ce priveşte dezastrele naturale.(1)

Mai mult de 296.800 de persoane au murit în 373 dezastre naturale anul trecut, dezastre ce au costat circa 109 miliarde de dolari, potrivit unei agenţii ONU, relatează dpa.

Potrivit Centrului de cercetare a epidemiologiei dezastrelor,2010 a fost “cel mai distructiv an din ultimele două decenii”.

Cutremurul din Haiti, din ianuarie 2010, a fost cel mai mare dezastru al anului, peste 222.500 de persoane pierzându-şi viaţa.

La un an de la dezastru, reconstrucţia zonelor afectate de seism este mai lentă şi mai complexă decât se estimase, scrie Euronews.

Din cele peste 20 de milioane de metri cubi de moloz, doar 5% au fost curăţate. În plus, 105.000 de case au fost distruse şi 208.000 avariate, însă doar 15% dintre cei rămaşi fără locuinţă stau într-un adăpost temporar.

Peste 800.000 de haitieni locuiesc şi acum în corturi.

Valul de căldură din Rusia, din vară, a dus la 56.000 de morţi, fiind al doilea dezastru ca gravitate. În total, circa 207 milioane de persoane au fost afectate de dezastre naturale.

Luna iulie a fost cea mai călduroasă din ultimii 130 de ani, la Moscova, unde temperaturile au ajuns la 39 de grade Celsius.

Este prima dată, de când se monitorizează vremea din capitala rusă, când temperaturile au ajuns la un nivel aşa de ridicat, potrivit agenţiei de ştiri Interfax, care a citat serviciul de meteorologie rus.

Cutremurul din Chile din februarie , cu o magnitudine de 8.8 grade, a fost cel mai costisitor dezastru natural, pagubele fiind de circa 30 de miliarde de dolari.

Tot în Chile a avut loc şi cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată (cu o magnitudine de 9,5), 1960.

Seismele au ucis 2.968 de persoane în China în aprilie, în timp ce 2.000 de persoane au murit în inundaţiile din Pakistan.

“Dezastrul din Pakistan este mai grav decât tsunami-ul din Pacific, cutremurul din 2005 din Pakistan şi cel din Haiti din 2010 luate la un loc”, a precizat Maurizio Giuliano, purtărtorul de cuvânt al Oficiului Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare, citat de The telegraph.

Deşi cei 1.600 de oameni care au murit în inundaţiile din Pakistanreprezintă doar o fracţiune din totalul de 610.000 de persoane care şi-au pierdut vieţile în cele trei catastrofe naturale anterioare, cifra persoanelor care au avut de suferit este mai mare, ridicându-se la 13,8 milioane (cu 2 milioane mai mult decât cei afectaţi de cele trei dezastre menţionate).

Cele mai sangeroase catastrofe aeriene. Cele mai sangeroase catastrofe aeriene.(2)

1. Accidentul din 1958 din Munchen este probabil cel mai cunoscut dezastru aviatic în care au fost implicaţi sportivi de renume. Pe 6 februarie 1958, avionul în care se aflau jucătorii echipei Manchester United s-a prăbuşit pe pistă în timpul decolării, fiind aproape distrus în întregime.
Aparatul decolase din Belgrad, cu 44 de persoane la bord, şi oprise la Munchen  pentru realimentare.
Aeronava însă nu a mai putut decola din cauza zăpezii, prăbuşindu-se în flăcări, după mai multe tentative eşuate de a se ridica în aer.

23 de fotbalişti şi jurnalişti au murit atunci, doar cinci jucători au supravieţuind tragediei.
2. Cel mai sângeros accident aviatic din istorie s-a produs pe sol

Pe 27 martie 1977, două aparate de tip Boeing 747, pline cu pasageri, s-au ciocnit pe pistă în Tenerife. 538 de oameni au murit pe loc.

Anchetatorii au declarat atunci că unul dintre avioane a pornit fără permisiunea turnului de control şi a intrat pe pista celui de-al doilea. Mai mult, aeroportul a primit exact în aceeaşi zi ameninţări cu bombă.

3. Un alt accident de amploare a avut loc în august 1985. Un aparat de tip Boeing 747, aparţinînd liniilor aeriene japoneze, s-a depresurizat în aer şi a devenit complet incontrolabil.

Avionul s-a prăbuşit şi a luat foc, iar 520 de oameni au murit. Potrivit anchetelor ulterioare, depresurizarea a fost cauzată de o defecţiune tehnică. În urma accidentului grav, directorul liniilor aeriene japoneze şi-a asumat responsabilitatea pentru cele întâmplate şi a demisionat.

4. În 1996 are loc în India cea mai amplă coliziune în aer. Un avion cargo din Kazahstan s-a ciocnit cu o aeronavă saudită de pasageri deasupra localităţii Haryana. 349 de oameni, aflaţi în ambele aparate, au decedat. Accidentul s-a produs din cauza unei erori de pilotaj – echipajul avionului kazah zbura mai jos decât i se permisese.

5. Un accident tragic şi inexplicabil a avut loc în august 1980, în Riad. Un aparat care se întorcea din Karachi (Pakistan) a luat foc cu puţin timp înainte de aterizare. Piloţii au reuşit să aducă aparatul la sol, însă, din motive neînţelese, au rulat până la capătul pistei înainte de a se opri. Aparatul a stat apoi pe loc, cu motoarele pornite, timp de câteva minute, înainte de a se deschide uşile pentru evacuare. La sosirea echipelor de intervenţie, toţi cei 301 oameni aflaţi la bord erau asfixiaţi şi arşi de vii.

6. În iunie 1988, un avion iranian de pasageri a fost doborât de marina americană deasupra strâmtorii Hormuz
. Accidentul s-a soldat cu nu mai puţin de 290 de morţi. Echipajul navei militare Vincennes, care a doborât aparatul, a explicat ulterior că a fost vorba de o confuzie. În mijlocul unei bătălii, marinarii au confundat avionul de pasageri cu o aeronavă de luptă inamică.

7. Un alt accident în care au fost implicaţi sportivi s-a produs în 1972 în munţii Anzi. Îndelung mediatizat, accidentul a dezvăluit mărturii şocante din partea supravieţuitorilor.

Ziua de 13 octombrie a fost de un ghinion negru pentru jucatorii de rugby de la Colegiul “Stella Maris” din Uruguay. Avionul care ii ducea de la Montevideo la Santiago, in Chile, s-a prăbuşit în munţii Anzi, din cauza condiţiilor atmosferice.

Dintre cei 45 de pasageri ai avionului, 18 au murit în accident. După 11 zile de la prăbuşire, echipele de salvare au renunţat la căutari, cei 27 supravietuitori fiind nevoiţi să reziste la peste 4.200 de metri altitudine, fără provizii şi ajutoare medicale.

Împinsi de perspectiva morţii prin înfometare, supravieţuitorii au decis să îşi mănânce colegii de echipă morţi.

Opt dintre supravieţuitori au fost ucişi de o avalanşă pe 29 octombrie. Ultimii 19 au fost salvaţi de elicoptere, pe 23 decembrie, după ce trei dintre ei au decis să escaladeze munţii pentru a căuta ajutor. Aceştia au reuşit să găsească localnici şi au chemat astfel ajutoare.

Aboneaza-te prin Feedburner !

Introdu adresa de mail pentru a primi noutati.

Join 95 other subscribers

Articolele saptamanii

Top articole

Contacte si Informatii

Retele sociale

Cele mai populare categorii

© 2013 Magazin Cultural Ştiinţific All rights reserved.